NOUTĂȚI

Sesiune de informare în cadrul Programului Energie în România

Joi, 31 martie, între orele 14:00 și 15 :30, va avea loc, online, o sesiune de informare pentru un apel din cadrul Programului Energie în România. Evenimentul este găzduit de Innovation Norway ca parte a Programului Energie în România, finanțat de Norvegia, Islanda și Liechtenstein prin Granturile SEE și Norvegia. Această sesiune de informare va fi urmată de un program de matchmaking între entitățile române și cele norvegiene interesate de cooperare, care va dura până în luna aprilie. Invitația la sesiunea de informare se adresează reprezentanților instituțiilor, organizațiilor sau companiilor care ar dori să solicite finanțare în cadrul Mecanismelor Financiare Grant SEE și Norvegia.

Apelul urmărește să sprijine conștientizarea, formarea și dezvoltarea competențelor cu privire la energia regenerabilă, eficiența energetică și securitatea energetică (măsuri ușoare), prin granturi între 50.000 EUR și 200.000 EUR per proiect.

Evenimentul digital va avea următoarea agendă:

  • Prezentarea Programului Energie în România
  • Prezentarea Apelului „Creșterea cunoștințelor privind energia regenerabilă, eficiența energetică – Sensibilizarea publicului larg și Formare”
  • Prezentare financiară
  • Întrebări și răspunsuri
  • Matchmaking

Programul Energie în România pune la dispoziție 3 milioane de euro pentru proiectele de formare și conștientizare privind energia regenerabilă și eficiența energetică din România. Este un parteneriat de proiect bilateral între statul donator (Norvegia) și statul beneficiar (România). În România, Innovation Norway este Operatorul de Fond al Programului Energie. Domeniile prioritare ale Programului Energie sunt energia regenerabilă, eficiența energetică, cercetare și dezvoltare, instruire și conștientizare.

Mai multe detalii pot fi găsite aici: