NOUTĂȚI

Prima întâlnire transnațională din cadrul proiectului Regio.Digi.Hub

O delegație a Centrului Regional de Studii Nord-Est s-a deplasat la Ruse, Bulgaria, în perioada 23-24 martie 2022, pentru a coordona prima întâlnire transnațională a proiectului Regio.Digi.Hub.  

Întâlnirea și-a atins obiectivele stabilite, iar participanții s-au implicat activ în activitățile propuse. Au fost discutate toate detaliile referitoare la implementare proiectului, iar delegația ADR Nord-Est, în calitate de lider de parteneriat, a facilitat comunicarea între organizațiile participante.

Având o vastă experiență în implementarea proiectelor, membrii consorțiului de proiect au propus o serie de instrumente de evaluare, au planificat toate activitățile și au convenit asupra termenelor limită propuse de către coordonator pentru următoarele activități din primul an al proiectului.

Această primă întâlnire a reprezentat și o oportunitate de networking a partenerilor și de valorificare a oportunităților proiectului.

Proiectul Regio.Digi.Hub își propune dezvoltarea unui suport de curs și a unei platforme educaționale dedicate inovației în sectorul dezvoltării regionale, pentru a sprijini și optimiza sistemul educațional VET în domeniul dezvoltării regionale.

Proiectul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și parteneriatul de proiect este format din 8 organizații din 6 țări europene:

  • Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est – România (lider proiect);
  • Politeknika Ikastegia Txorierri – Spania;
  • Budakov Films EOOD – Bulgaria;
  • Agenția Regională Backadoo Novi Sad – Serbia;
  • IDEC – Grecia;
  • Rusenka Targovsko Industrialna Kamara – Bulgaria;
  • BSC, Poslovno Podporni Center – Slovenia;
  • Atlantis Engineering AE – Grecia.