NOUTĂȚI

Comisia sprijină 225 de proiecte de reforme în statele membre pentru a îmbunătăți reziliența, a crea locuri de muncă și a genera creștere economică

Astăzi, 9 martie, Comisia a aprobat 225 de proiecte în cadrul instrumentului de sprijin tehnic pentru a asista statele membre să pregătească, să conceapă și să implementeze reforme.

 

Pagina dedicată României este disponibilă aici.

Astăzi, 9 martie, Comisia a aprobat 225 de proiecte în cadrul instrumentului de sprijin tehnic pentru a asista statele membre să pregătească, să conceapă și să implementeze reforme la finalul cărora statele să dispună de administrații publice moderne și reziliente, de strategii de creștere durabilă și de economii reziliente; reformele avute în vedere vizează în același timp să consolideze capacitatea statelor membre de a reacționa la crizele actuale și viitoare. Mai multe proiecte de reformă sunt incluse și în planurile naționale de redresare și reziliență.

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Acum două săptămâni, când încă ne redresam în urma pandemiei, a izbucnit o nouă criză în Europa. Instrumentul de sprijin tehnic va continua să asiste statele membre și regiunile să realizeze reforme care să le îmbunătățească reziliența, să le sprijine strategiile de creștere, să le pregătească pentru dubla tranziție digitală și verde și să asigure administrații publice eficiente și flexibile.”

Reformele statelor membre sunt susținute prin intermediul instrumentului de sprijin tehnic, cu un buget total de 116,8 milioane EUR pentru anul 2022. Instrumentul de sprijin tehnic este bazat pe cerere și pune accentul pe expertiza personalizată. De asemenea, instrumentul este flexibil și poate fi adaptat rapid la nevoile emergente ale statelor membre, la cererea acestora.

Un sprijin mai bine direcționat

Proiectele sunt aliniate pe deplin la prioritățile-cheie ale Comisiei. În 2022, instrumentul de sprijin tehnic va continua să asiste statele membre să conceapă și să implementeze reformele în direcția tranziției verzi și a celei digitale, precum și să amelioreze capacitatea operațională și eficiența administrațiilor lor publice. De exemplu, 36 % din cereri se concentrează pe îndeplinirea obiectivelor Pactului verdeCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedent și 51 %, pe tranziția digitală. Totodată, 57 % din cererile de sprijin primite în cadrul instrumentului de sprijin tehnic care au fost selectate pentru 2022 sunt legate de reforme în cadrul planurilor de redresare și reziliență ale statelor membre.

Programul de lucru pe 2022 al instrumentului de sprijin tehnic include și unele noutăți:

  • proiecte multinaționale sau multiregionale: sunt proiecte care oferă sprijin tehnic pentru abordarea provocărilor comune din mai multe state membre sau regiuni, concentrându-se asupra acelorași priorități. În cadrul acestor proiecte se promovează învățarea reciprocă și dezvoltarea unor abordări comune prin intermediul schimburilor între părți;
  • proiecte emblematice: concepute de Comisie pentru a sprijini reformele care sunt în mare măsură necesare în toate statele membre și care sunt în concordanță cu prioritățile UE. De exemplu, proiectul emblematic „Sprijin pentru valul de renovări” vizează statele membre care doresc să conceapă și să implementeze reforme prin care să susțină renovarea clădirilor. Proiectul emblematic „Punerea în aplicare a Garanției europene pentru copii” sprijină statele membre să pună în aplicare Recomandarea Consiliului de instituire a Garanției europene pentru copii. Se oferă sprijin tehnic pentru punerea în aplicare a acțiunilor și politicilor care previn și combat sărăcia și excluziunea socială în rândul copiilor.

50 % dintre cereri sunt legate de proiecte emblematice, cum ar fi turismul, valul de renovări, integrarea perspectivei de gen, administrația publică și integrarea migranților, iar 30 % dintre cereri sunt proiecte multinaționale sau multiregionale.

Sursa: Comisia Europeană