Tag: ADR Nord Est

1
NOUTĂȚI

Sesiune de Informare pentru potențiali aplicanți interesați de Programul Dezvoltarea IMM-urilor în România

Aveți o afacere în unul dintre domeniile de interes Inovare verde în industrie, Creștere Albastră (Blue Growth) și TIC și o idee de proiect care necesită finanțare?

Granturi între 50.000 și 2.000.000 Euro pe proiect sunt disponibile acum!

Dacă doriți să aflați mai multe despre procesul de depunere a aplicației Dvs. de proiect, Innovation Norway, în calitate de Operator al Fondului de Granturi SEE și Norvegia, vă invită să participați, în data de 9 septembrie 2021 (interval orar 13:30 – 16:00), la o sesiune de informare pentru potențialii solicitanți în cadrul Programului Dezvoltarea IMM-urilor in România (Granturile SEE și Norway).

Sub umbrela acestui Program, vor fi prezentate 2 noi apeluri de finanțare pentru proiecte care vizează domeniile axate pe inovarea verde in industrie, TIC și creștere albastră (Blue Growth), precum și modalitatea în care este facilitată crearea de parteneriate cu companii și entități din statele donatoare. 

Evenimentul va fi organizat online si va  include prezentări cu privire la:

  • Călătoria clientului. De la cerere la contractul de grant;
  • Rezultate așteptate și indicatori;
  • Reglementări privind ajutoarele de stat relevante pentru proiectul dumneavoastră;
  • Modalitatea de întocmire a unui Plan de afaceri;
  • Bugetul detaliat al activităților;
  • Sesiune de întrebări și răspunsuri.

Companiile interesate trebuie să se înscrie la eveniment accesând linkul acesta.

Informații despre Programul “Dezvoltarea IMM-urilor în România

Programul “Dezvoltarea IMM-urilor în România” va contribui la obiectivele generale ale Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021, respectiv la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European, cât și la consolidarea relațiilor de cooperare dintre Statele Donatoare și Statele Beneficiare ale Granturilor SEE si Norvegiene.

Obiectivul Programului este creșterea valorii adăugate și dezvoltarea durabilă în sectorul românesc de afaceri. Programul caută să stimuleze și să implementeze o cooperare de afaceri pe termen lung între Islanda, Liechtenstein și Norvegia (”Statele Donatoare”) și România, pe baza dezvoltării și inovării în afaceri.

20210819_134740
NOUTĂȚI

Vizită de lucru în Regiunea Nord-Est a unei delegații din Republica Moldova, compusă din reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord și ai Agenției Internaționale de Cooperare a Germaniei

Agenția de Dezvoltare Regională Nord din Republica Moldova, împreună cu Agenția Internațională de Cooperare a Germaniei, au efectuat o vizită de lucru în Regiunea de Nord-Est din România, în perioada 16 – 19.08.2021. Vizita s-a desfășurat în cadrul proiectului „Suport pentru Consiliul Regional pentru Dezvoltare din Regiunea de Dezvoltare Nord” și a vizat un schimb de experiență pe tema dezvoltării regionale privind domeniile: dezvoltare urbană, dezvoltare economică și turism.

Delegația moldoveană a cuprins membri ai Consiliului Regional pentru Dezvoltare a Regiunii de Nord, respectiv reprezentanți ai: Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Agenției de Dezvoltare Regională Nord, APL, sectorului privat, societății civile și ai Agenției Internaționale de Cooperare a Germaniei.

ADR Nord-Est a sprijinit organizarea acestei vizite de lucru în contextul memorandumului încheiat în 2011 cu partea moldoveană, în vederea cooperării în domeniul dezvoltării regionale.

Printre obiectivele vizitei, s-au numărat municipiile Iași, Suceava, Piatra Neamț și orașul Gura Humorului, unde reprezentanții administrației publice locale au prezentat proiecte de succes în domeniile dezvoltare urbană, dezvoltare economică, turism, precum și perspective asupra procesului dezvoltării regionale.

La Iași, reprezentanții operatorului regional al serviciilor de furnizare apă și canalizare „ApaVital” S.A. au prezentat proiecte pe care societatea le va implementa în Republica Moldova, respectiv alimentarea cu apă potabilă a raioanelor Nisporeni, Ungheni, Glodeni și Fălești.

Programul vizitei a cuprins și Mănăstirea Probota, Cetatea de Scaun a Sucevei și Muzeul Național al Bucovinei – obiective turistice de patrimoniu cultural, reabilitate cu ajutorul unor proiecte europene.

La Piatra Neamț, delegația moldoveană a vizitat Rubik Hub, o structură de sprijinire a startup-urilor și a companiilor inovatoare din Regiunea Nord-Est, înființată în anul 2017, cu sprijinul ADR Nord-Est, al autorităților publice locale și al comunității antreprenoriale regionale. În încheierea vizitei de lucru, delegația moldoveană a purtat discuții pe tema dezvoltării regionale și a bunelor practici din nord-estul României în cadrul unei întâlniri bilaterale cu domnul Vasile Asandei, Director General al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.