Bacău – renumit în Evul Mediu ca punct vamal și centru comercial, este și în prezent un important centru industrial și universitar, cu o economie puternică, dinamică și care atrage numeroase investiții străine.

Botoșani – vechi centru comercial,  orașul a fost loc de origine pentru artiști, scriitori și muzicieni români importanți, recunoscuți la nivel mondial, precum Mihai Eminescu, George Enescu și Nicolae Iorga. Astăzi este un centru important pentru dezvoltarea regională, în ceea ce privește industria textilă și de prelucrare.

Iași – puternic centru industrial și totodată unul dintre cele mai importante centre universitare, de cultură, artă, tradiție și spiritualitate din România, a fost vreme de secole capitala Moldovei.

Piatra Neamț –  oraș turistic situat într-una dintre cele mai frumoase depresiuni intramontane de la limita Carpaţilor Orientali, este recunoscut pentru experiențele montane pe care le oferă, dar și ca fiind punct de plecare pe drumul mănăstirilor Moldovei. Este orașul de reședință a Regiunii de Dezvoltare Nord-Est.

Suceava – oraș care nu și-a pierdut din farmecul istoric, a cărui mărturie sunt Cetatea de Scaun, Cetatea de Apus și alte monumente istorice, astăzi unul dintre centrele unei industrii turistice în dezvoltare și importante puncte de plecare în călătoria spirituală de vizitare a mănăstirilor din Nordul Moldovei.

Vaslui – oraș martor al unor importante evenimente istorice definitorii pentru România de astăzi, Vaslui este remarcabil prin tezaurele arheologice, valorile etnografice și arta populară pe care le conservă și, în același timp, renumit la nivel național și internațional, pentru podgoriile sale și calitatea înaltă a vinurilor.