1
NOUTĂȚI Reporter Regio SLIDER

Succes brodat într-un atelier din Bârlad, cu sprijin Regio

Reporter REGIO: episodul 20

Succes brodat într-un atelier din Bârlad, cu sprijin Regio

Povești de succes, posibile cu sprijinul Regio Nord-Est 2014-2020                                                                                                                                                                                                                                     

Au pornit de la zero, cu un credit în bancă și dorința de a le fi mai bine copiilor lor. Au învățat să croiască, să brodeze și să dezvolte o afacere în care nu aveau nicio pregătire. Timpul le-a dovedit că au făcut alegerile corecte, iar cifra de afaceri de 1,4 milioane lei în 2022 este doar o consecință a acestor alegeri. Spun că fondurile obținute din POR 2014-2020 pentru echipamentele performante, în valoare de un milion de lei, cu care și-au dotat atelierul i-au „obligat” să se dezvolte în vremuri în care nu mai credeau că pot să o facă. Soții Cărare din Bârlad sunt dovada că dacă vrei, se poate, indiferent de impedimente. În 2006 au realizat că vor mai mult, odată cu venirea pe lume a primului copil. El polițist, ea asistent de farmacie, și-au dorit să aibă un venit extra care să le permită să meargă într-o vacanță, de exemplu, fără să destabilizeze bugetul familiei. Au început o afacere, dar nu aveau să știe că parcursul lor în lumea antreprenoriatului va fi un roller coaster. Povestea soților Cărare este exemplul că se poate să crești o afacere pas cu pas, se poate să iei fonduri europene și să îți utilezi secția de confecții cu echipamente cum doar la ateliere de renume găsești și se poate să ai succes cu produsele gândite și croite de tine.  

Magazin de haine și atelier de retușuri

Primul pas în antreprenoriat, pentru Mihaela și Constantin Cărare, a fost în zona comerțului: un magazin de haine și încălțăminte produse în România. Au făcut un credit în bancă și au înființat un magazin exclusivist în Bârlad ce avea contracte de comercializare doar cu producători români. Mihaela a mai mers în paralel la jobul ei din farmacie încă doi ani, dar pentru că magazinul stagna și nu se putea implica așa cum și-ar fi dorit ca să-l crească, a renunțat la farmacie și s-a dedicat întru totul magazinului. Era perioada de boom economic în care toată lumea cumpăra de toate. Pentru că oamenii mai aveau nevoie de modificări la hainele pe care le cumpărau din magazin, soții Cărare au început să colaboreze cu o croitoreasă pentru a face aceste mici retușuri. Încet, încet această colaborare s-a transformat în job full time și deschiderea unui atelier de croitorie. Atelierul l-au dotat cu ce aveau acasă, cu masă de călcat, fier de călcat, o mașină de cusut SH. Nu știau nimic în acest domeniu, dar au mers pe intuiție.

Parteneriatul cu Belgia

Toată lumea cumpăra de toate până… n-a mai cumpărat. A venit criza financiară, iar comerțul n-a mai mers. Soții Cărare s-au văzut nevoiți să renunțe la magazin și să meargă mai departe cu atelierul de retușuri. „Ne-a fost foarte, foarte greu. Susțineam afacerea din salariul soțului. Când lua salariul, plăteam întâi angajații, iar noi trăiam din ce retușuri se mai făceau”, își aduce aminte Mihaela. Până când… i-a contactat Dominique. Un belgian tânăr care avea o idee în care credea: niște fețe de masă, de forme diferite, personalizate, din piele ecologică. Întâmplarea (sau destinul) face ca un bârlădean, prieten din copilărie cu cei doi soți, vindea mere caramelizate pe băț la un târg din Belgia, iar  Dominique avea standul fix în fața lui. Auzind că este din România, l-a întrebat dacă nu știe pe cineva care are un atelier de confecții și ar putea să îi facă un produs pe comandă. El știa și avea unde să vândă, dar nu avea un producător. Cantitățile pe care voia să le facă nu le putea procura din China sau India așa că a contactat-o pe Mihaela.

Acest tânăr i-a spus Mihaelei că el vine în România măcar să stea de vorbă. „Am zis că dacă tot vine tocmai din Belgia, măcar să îi fac un produs. Am cumpărat niște materiale de la un magazin din apropiere, ce-am găsit, un material lucios. Am făcut niște mostre. Au ieșit atât de urât. Dar nu a contat pentru el. Era mulțumit că-l asculta cineva. Era mai tânăr decât mine, cu multă energie, cu un napron din piele ecologică în mână și a zis că el așa ceva vrea să vândă. Nici măcar nu era conceptul lui, l-a luat de undeva”, povestește, râzând, Mihaela.

           

Business pe termen lung

Atunci le-a povestit Dominique planul lui de afacere gândit pe termen lung. Conceptul lui de business era sa vândă articole horeca unor clienți mari din domeniu. Dar ideea ce îl distingea de alți vânzători era că dacă un client ar fi vrut să cumpere același napron de la el peste 5 ani pentru că s-a uzat unul în restaurant, clientul ar fi avut garanția că la el găsește. Ideea era foarte bună, dar Mihaela și Constantin nu aveau cum garanta că găsesc aceleași materiale și peste 5 ani. Belgienii aveau un plan de dezvoltare, știau ce voiau. Soții Cărare nu aveau niciun plan, trăiau de la o lună la alta. Dar nu au recunoscut niciodată asta. Au mers în negociere de la egal la egal, chiar dacă nu știau nici ce preț să ceară. Dominique a plecat din România cu gândul să găsească niște distribuitori, Mihaela a rămas să facă niște mostrare. „Duceam copilul la școală într-o dimineață și am auzit la radio o reclamă cu târgul de mobilă de la Romexpo. Am zis că sigur la un târg de mobilă vin și cei care vând materia primă pentru canapele, nu? Sincer, nu aveam bani de motorină să mergem până la București. Așa că le-am cerut lor bani. Le-am zis că eu mă duc pe timpul meu, nu că nu am avea bani, iar timpul costă”, povestește Mihaela. S-au dus la Romexpo cu 100 de euro trimiși de Dominique și firma lui și au găsit un furnizor polonez cu care lucrează și astăzi. „L-am întrebat, dacă am nevoie fix de pielea asta ecologică peste 10 ani, o aveți? A zis: sigur ca da! M-a întrebat ce vrem să facem cu materialul? Fețe de masă. Ne-a spus că n-a mai întâlnit așa ceva, că ei fac canapele.. În cele din urmă, i-am trimis mostrarul belgianului, a fost foarte mulțumit și de acolo a început nebunia”, spune Mihaela.

Nevoia de echipamente performante

Își aduce aminte Mihaela cât de greu a cusut pielea aia ecologică. Pentru că, evident, nu avea mașină de cusut specială pentru piele. Ca să alunece acul pe material, uda înainte cu o bucată de vată îmbibată în apă. „Lucram imposibil de greu. Nu credeam că o să reușesc să le fac. Dar trebuia să le fac. Planurile pe care mi le spunea el erau șansa noastră de a răzbi. Noi disponibilitate de muncă aveam, iar el voia să facă ceva diferit pe piață. Voia ceva personalizat, o broderie pe produsul respectiv. Eu știam pe cineva din Bârlad care avea o mașină de brodat. Am făcut niște probe. Îmi aduc aminte că atunci, acum 10 ani, mi-a cerut 40 de cenți pe o broderie pe care acum o facem cu 17 cenți”, povestește Mihaela.

Și-au dorit cu ardoare o mașină de brodat

Au început să facă mostre cu broderie, iar partenerul belgian le prezenta clienților. Toți clienții aveau logo-ul lor pe care doreau să îl personalizeze. Mihaela își aduce aminte că erau comenzi la care partea de broderie era mai scumpă decât manopera. Deși ea le croia, cosea, ambala și le trimitea. Atunci au zis amândoi că își doresc o mașină de brodat și vor face tot posibilul să o cumpere.

Atunci a încolțit ideea unui proiect cu finanțare europeană. Cel la care externalizase broderia începuse să întârzie termenele de livrare, iar soții Cărare nu își permiteau acest lucru. Ei s-au diferențiat în piață tocmai datorită termenelor scurte de livrare, între 5 și 10 zile. Atunci firma parteneră belgiană a venit cu ideea cumpărării unei mașini de brodat. Până la urmă,  pentru că era foarte scumpă, în jur de 60-80 mii euro și amortizarea era lungă, au hotărât să nu investească. „Atunci am spus că vom cumpăra noi o mașină de brodat. Cu credit, cu ce-o fi. Nu aveam nicio idee ce înseamnă o mașină de brodat, eu abia învățasem ce e o mașină de cusut. Ne-am orientat atunci către Start-Up Nation. Nu ne-am încadrat din cauza informațiilor greșite transmise de consultant. Și-au dat seama că au greșit și ne-au dat banii inapoi. Dar noi tot căutam fonduri disponibile”, povestește Constantin.

96 de puncte

În tot timpul acesta, ei au continuat să crească. Au cumpărat două mașini speciale pentru croit pielea, o masă de călcat performantă și alte utilaje SH. Se dezvoltau. La un moment dat, s-au mutat în chirie în alt spațiu și au trecut de la 140 de metri pătrați la 250. De la tăiat la foarfec bucată cu bucată, la masă de croit, de la întins rola de material pe jos și stat în genunchi să taie, la spațiu suficient de desfășurare. „La parter era ok, la etaj era la roșu. Am amenajat clădirea ca să o luăm în chirie. Am zis ok, avem o clădire jumătate goală, o dorință de dezvoltare, niște credite. Hai să vedem cum facem să luăm mașina aia de brodat. Trebuia să mai scoatem bani de undeva. Am discutat cu cineva, treaba lui era doar să vadă dacă și ce șansă de finanțare are un proiect. Ne-a spus din start că firma de consultanță nu ia proiecte care nu au șanse. După câteva calcule, ne-a spus că am lua undeva la 96 de puncte. Și fix atât am luat”, povestește Constantin Cărare.

Finanțarea din POR și psihologia inversă

Ei știau că finanțarea era de 200 mii euro, iar partea de cofinanțare de 30%. Financiar stăteau bine în acte, cifra de afaceri era ok, se încadrau la un credit pentru cofinanțare. Daaar… a venit pandemia. Proiectul a fost aprobat în 2020, în plin lockdown. „Eram aici, în secție, făceam măști când am primit vestea. Nu știam dacă să mă bucur sau să plâng. Era momentul în care totul era închis. Horeca era la pământ. Ne-am pus problema câți bani pierdusem până atunci și dacă merită să mergem mai departe. Era un proiect acceptat, deci trebuia să dăm banii pe consultanță. Mulți. Dar cum să-i dăm dacă nu aveam de unde pentru că totul era închis? Nu mai era nimic din ce gândisem noi inițial”, își aduce aminte Mihaela.

Soții Cărare au gândit o linie completă de confecții textile, toate echipamentele ce urmau să vină prin proiect erau așezate milimetric în planul lor. Aveau schemele desenate pe pereți. Între timp au dezvoltat și conceptul de șorțuri personalizate, articole vestimentare pentru domeniul horeca, coșuri de pâine, suport pentru cuțite, gama se diversificase considerabil. „Ideea inițială a fost a belgianului, dar ce s-a dezvoltat după a fost meritul Mihaelei. Ea le-a gândit detaliu cu detaliu”, spune, mândru, Constantin.

Când au terminat lista de dorințe cu echipamente și au trimis-o către firma de consultanță, aceasta le-a spus că nu e suficient, mai trebuie echipamente de încă 80 de mii de euro. 200 mii euro despre care știau ei erau cei 70% din proiect. De la 60 de mii cofinanțare, acum ajunseseră la 80 de mii și nu se mai încadrau în credit. Era exact suma cât costa mașina de brodat inițial. Toate planurile le erau date acum peste cap. Și pentru că înapoi nu mai puteau da, au preferat să gândească că vor lua mașina de brodat în rate. Iar restul utilajelor era bonus. Îi ajuta psihic gândul acesta. Nu aveau susținere din partea nimănui. Toată lumea era închisă în case, iar ei luau utilaje de 280 mii de euro pentru a face produse pentru domeniul horeca. „Partenerii din Belgia nu ne puteau ajuta. Nimeni nu putea. Începuse nebunia. Se spunea că nu vom mai avea voie să vindem coșuri de pâine, că trebuie să fie totul igienic, că nu vor mai fi meniuri pe masă ca să nu fie atinse de multă lume. Cum o dădeai, tot rău era. Dar am mers înainte”, spune Mihaela.

Acum, în 2023, la finalizarea proiectului, toate utilajele sunt folosite și aduc plus valoare firmei. Un singur om face, datorită utilajelor, munca a trei oameni. Precizia este milimetrică, fără greșeli umane. Afacerea se dezvoltă și începe să pătrundă și pe piața românească din ce în ce mai bine. Au luat chiar și certificare ISO pentru dezvoltarea șorțului. „Când mai plecăm pe undeva, iau geanta cu mostre cu mine. Nu se știe niciodată cu cine pot discuta. Am învățat mult și de la partenerii noștri belgieni. Ei ne-au stat alături la târgul internațional la care am participat, ne-au fost ca o garanție de calitate. Acum că știm parcursul unui proiect cu finanțare europeană, abia îl așteptăm pe următorul”, spune Constantin.

 

Reporter REGIO este o inițiativă ADR Nord-Est, care are în prim-plan promovarea proiectelor de succes ale beneficiarilor noștri, proiecte care au reușit să iasă în evidență aducând plus valoare și impact în comunitate. Într-o perioadă în care predomină știrile negative, vă propunem spre lectură povești frumoase, dar adevărate, menite să întărească credința că „se poate”! Fii parte din poveste!

Ești beneficiar Regio? Lasă-ne să-ți spunem povestea.

Contactează-ne pentru detalii la info@adrnordest.ro