Screenshot 2022-05-31 at 08.35.39
COMUNICATE DE PRESĂ NOUTĂȚI SLIDER

Analiza și aprobarea Programului Operațional Regional Nord-Est 2021-2027 pe agenda Comisiei Europene

ADR Nord-Est a transmis oficial, în data de 30 mai 2022, Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027 către Comisia Europeană prin intermediul Sistemului Informatic pentru Managementul Fondurilor la nivelul Uniunii Europene. Demersul a fost precedat de avizarea Programului printr-un Memorandum în cadrul ședinței de Guvern, tot în data de 30 mai 2022.

Este prima variantă formală a Programului transmisă în calitate de Autoritate de Management la nivelul regiunii Nord-Est și cea care va sta la baza negocierilor cu serviciile de specialitate din cadrul Comisiei Europene.

 

Programul oferă oportunitatea unor finanțări în valoare de 1,75 miliarde euro, din care 1,45 miliarde euro din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) și va fi implementat în județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui.

Printre grupurile țintă vizate de POR Nord-Est 2021-2027 se numără întreprinderile, universitățile, clusterele, incubatoarele, acceleratoarele, organizații de cercetare dezvoltare, instituțiile publice locale, centrale, unitățile administrativ-teritoriale (UAT), etc.

Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027 este structurat pe 8 priorități, cu alocări financiare dedicate, după cum urmează:

  1. Nord-Est – o regiune mai competitivă, mai inovativă – 420,07 mil euro
  2. Nord-Est – o regiune mai digitalizată – 101,11 mil euro
  3. Nord-Est – o regiune durabilă, mai prietenoasă cu mediul – 341,98 mil euro
  4. Nord-Est – o regiune cu o mobilitate urbană mai durabilă – 277,31 mil euro
  5. Nord-Est – o regiune mai accesibilă – 182,16 mil euro
  6. Nord-Est – o regiune educată – 192,10 mil euro
  7. Nord-Est – o regiune mai atractivă – 120,41 mil euro
  8. Asistență tehnică – 74,23 mil euro

„Iată că după o experiență de planificare de 20 de ani deprinsă în elaborarea Planurilor de Dezvoltare Regională, a venit momentul în care ADR Nord-Est a transmis în calitate de Autoritate de Management primul document de programare realizat eminamente cu resurse proprii, POR Nord-Est 2021-2027. Consultările informale cu serviciile de specialitate ale Comisiei Europene ne-au ajutat foarte mult în îmbunătățirea permanentă a documentului, motiv pentru care ne considerăm pregătiți pentru procesul de negociere ce va urma. Firește că acesta este doar un moment simbolic, dar aș spune mult așteptat de colaboratorii noștri care știu că noul drum al dezvoltării regionale în formulă descentralizată abia începe. Eforturile noastre se vor intensifica în următoarea perioadă pentru finalizarea sistemului de management și control, elaborarea documentelor suport pentru accesarea finanțărilor și, mai ales, pregătirea potențialilor solicitanți și viitori beneficiari”, declară Vasile Asandei, Director General ADR Nord-Est.

Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027 – transmis Comisia Europeană 30.05.2022

Card online_10_UB_GAME-ED (cut)
NOUTĂȚI RIS3

Proiectul GAME-ED: povești de succes din Regiunea de Nord-Est în domeniile de specializare inteligentă

Continuăm seria “Poveștilor de Succes” din domeniile de specializare inteligentă, aducând în atenția dumneavoastră proiectul GAME-ED finanțat în cadrul programului Erasmus+ și derulat de un consorțiu de parteneri internaționali din care face parte Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

Scopul principal al proiectului GAME-ED este de a îmbunătăți calitatea metodelor de predare-învățare utilizate pentru formarea și dezvoltarea abilităților de creativitate la cursanții adulți prin introducerea unei abordări a învățării bazate pe joc.

Obiective principale
– cercetarea ştiințifică aprofundată pe tema învățării şi dezvoltării creativității bazate pe joc la adulți
– elaborarea de ghiduri şi metodologii pentru formatorii din domeniul educației adulților
– crearea unui joc de societate (board game) axat pe dezvoltarea creativității

Descarcă
> rezumat proiect
> newsletter dedicat proiect

20211110_102439
NOUTĂȚI Reporter Regio SLIDER

Piese de puzzle asamblate cu sprijin european și creativitate locală la Gura Humorului

Reporter REGIO: episodul 3

Piese de puzzle asamblate cu sprijin european și creativitate locală la Gura Humorului

Povești de succes, posibile cu sprijinul Regio Nord-Est 2014-2020

Cu peste 56 de proiecte finanțate prin fonduri europene, orașul Gura Humorului a devenit un reper în regiunea de Nord-Est, dar și o destinație pentru turiști. Administrația orașului a construit, în timp, un loc în care fiecare generație găsește locuri atractive pentru a petrece timpul liber, fie că sunt localnici, fie că sunt turiști. De la piscină exterioară și bazin acoperit, la pârtie de schi, orășel pentru copii și fântână arteziană cu lumini, Gura Humorului a mizat pe turism și pe fondurile oferite de UE pentru a se dezvolta pe termen lung.

Marius Ursaciuc, primarul orașului de 18 ani, este cel care vrea să lase moștenire generațiilor viitoare un loc de care să fie mândri. A hotărât să intre în administrația orașului, împreună cu o mână de oameni, pentru a schimba imaginea „cenușie” a locului natal și pentru a-l face un loc unde să îți dorești să investești. Își amintește că în 2004, atunci când România era în perioada de pre-aderare, a făcut strategia de dezvoltare a orașului, pe termen scurt și mediu, împreună cu Banca Mondială și a descoperit că turismul este o variantă sustenabilă și reală de dezvoltare a acestui oraș. La vremea aceea, beneficiau de anumite fonduri numai stațiunile turistice de interes național. Așa că primul lucru pe care l-a făcut atunci când a ajuns primar a fost să înființeze un birou pentru proiecte europene și apoi toată documentația necesară pentru a dobândi acest statut care oferea anumite avantaje financiare. Anul următor, cu acest statut în acte, s-au putut accesa fonduri pe infrastructură turistică mare. Așa s-au construit o piscină acoperită, bazinele în aer liber, pârtie de schi cu nocturnă și instalație de transport pe cablu. „Toate acestea au fost făcute pentru a atrage investițiile private în turism. Dacă în 2004 aveam 84 de locuri de cazare în 5 unități, acum sunt 170 de unități cu peste 3 mii de locuri de cazare. Iar dacă populația a ajuns de la 13 mii de locuitori la 20 de mii, înseamnă că ne-am atins scopul și am reușit să facem orașul atractiv”, spune primarul.

Dezvoltare economică prin turism

Turismul dezvoltat cu ajutorul fondurilor europene a fost cel care a salvat Gura Humorului. Fost oraș minier, atunci când s-au închis minele 80% din populație era șomeră. Acum, prin proiectele europene implementate, mai mici sau mai mari, orașul a devenit o destinație, indiferent de sezon. „Asta e nișa pe care am găsit-o și am exploatat-o. Am văzut multe localități care pot trăi exclusiv din turism. Sunt membru în Comitetul European al Regiunilor și am văzut că dacă nu ai o alternativă de dezvoltare economică așa cum au alții, turismul este singura dezvoltare economică pe care noi o putem stimula prin investiții. Am fost prezenți în toate proiectele europene majore. Dezvoltarea acestui oraș e un puzzle pentru că fondurile europene nu îți dau neapărat posibilitatea să fii coerent, dar le faci pe rând. Necesitățile tale și posibilitățile de finanțare lansate pe axe nu se suprapun întotdeauna”, spune Marius Ursaciuc.  

Două proiecte de anvergură, menite să sprijine turismul și să ofere variante de petrecere a timpului liber pentru persoane de toate vârstele, au fost finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și au adus 7,5 milioane de euro în această zonă. Primul proiect finalizat anul trecut a fost T.U.R.I.S.T. (Teritoriu Urban Revitalizat cu Infrastructură pentru Sprijinirea Turismului), iar al doilea, care s-a finalizat recent, este O.A.Z.A. (Oraș Activ cu Zone verzi Amenajate). Prin cele două proiecte, aproape 9 hectare de teren aflat în stadiu avansat de degradare au fost transformate în zone de atracție pentru localnici și turiști. „O.A.Z.A. și T.U.R.I.S.T. înseamnă niște piese de puzzle care se adaugă proiectelor existente ca totul să aibă coerență. Cele două proiecte nu fac decât să extindă acest parc, care are 23 de hectare, cu încă 9 hectare”, povestește Marius Ursaciuc.

O.A.Z.A.

Proiectul O.A.Z.A. este gândit pentru activități pentru orice vârstă. Pentru copii sunt zone de joacă inspirate din filme sau cărți cunoscute, adaptate specificului local. Parcul Piticilor cu 5 căsuțe acoperite de pământ, un castel de joacă, dar și un labirint natural în care copiii se pot rătăci în voie. Căsuțele sunt conectate prin poteci șerpuite, iar parcul este traversat de piste pentru role și biciclete. Cei pasionați de astfel de activități au la dispoziție și un skatepark, situat în Parcul Fântânii, iar activitatea copiilor din această zonă poate fi monitorizată cu ușurință de către părinți din gradenele din lemn alăturate. Elementul central al parcului este fântâna arteziană cu joc de apă, muzică și culoare, dar și foișoarele construite ca loc de întâlnire pentru tineri sunt foarte apreciate.

T.U.R.I.S.T.

În apropierea acestui parc, lângă piscina acoperită și ștrandul Ariniș s-a construit și o popicărie, ca alternativă la bowling, respectând tradiția locală. Nici vârstnicii sau persoanele cu dizabilități nu au fost omise prin amplasarea unor echipamente de fitness specifice. Pentru pasionații de mișcare există două trasee amenajate prin pădure. Turnul panoramic de 30 m înălțime de la baza superioară a pârtiei Șoimul oferă posibilitatea vizitatorilor de a observa natura și orașul de la înălțime prin lunetele puse la dispoziție. Zone de picnic, dar și pentru jogging sunt iarăși variante pentru toți turiștii.

Biroul din parc și inspirația

Primarul Ursaciuc este foarte mândru de echipa de proiecte și de realizările îndeplinite până în momentul de față. Biroul echipei se află în parcul Ariniș, într-o clădire dezafectată și reabilitată tot cu fonduri europene. Edilul a considerat că ideile bune și inspirația vin atunci când în jurul tău e liniște și priveliștea e superbă. Ceea ce se și întâmplă. „Ele lucrează acolo, în pădure, în parcul unde sunt și 8 familii de veverițe. Au mediul propice pentru a fi creative și pentru a le veni idei despre ce am mai putea finanța. Temele le discutăm împreună, dar creativitatea nu poate fi stimulată formal. De asta contează foarte mult mediul în care lucrezi. Dacă mă uit în axele de finanțare, nu e nicio poezie. Daca mă uit în parc, văd poezia. Pentru că de cele mai multe ori nu este nicio suprapunere a nevoilor mele pe ce se finanțează, aici intervin veverițele care dau idei, care adaptează rigorile la necesități. Trebuie să ne adaptăm cameleonic astfel încât să ne încadrăm în niște criterii care dacă nu sunt respectate, nu primești finanțare. Asta e realitatea”, spune Marius Ursaciuc.

„I-am făcut să creadă că lucrurile imposibile nu există”

Până în momentul de față, primarul Ursaciuc a realizat ce și-a propus acum câțiva ani, Gura Humorului nu mai este un oraș cenușiu, dar asta nu înseamnă că se oprește aici. Este foarte mulțumit atunci când aude că se mută oameni din alte zone în Gura Humorului și fac naveta la Suceava sau în alte localități din jur. Au văzut că orașul este un loc în care e bine să trăiești, să îți crești copiii. „Când eram student eram întrebat de unde sunt, iar atunci când spuneam Gura Humorului mă întrebau în ce județ este. Astăzi… întâlnesc suceveni care spun că sunt de lângă Gura Humorului”, spune primarul.

Primarul Ursaciuc și echipa lui au deja pregătit un portofoliu de proiecte care așteaptă finanțare pentru sesiunea viitoare. Un proiect spectaculos care așteaptă finanțare este instalația pentru un bob de vară de 2,2 km care va putea fi folosit și vara și iarna. Recent, au semnat încă un proiect de finanțare prin POR 2014-2020, de investiții în infrastructura educațională la Școala Gimnazială nr. 1 din Gura Humorului, care reprezintă o mare provocare având în vedere că termenul de finalizare este decembrie 2023. Dată fiind situația actuală, inflație, creșterea prețului la materiale, acest proiect este cu emoții, dar nu și pentru echipă. „Suntem în procedură de licitație pentru școala pe care trebuie să o terminăm într-un an și jumătate. De la început am zis că o să câștigăm acest proiect. Nu l-am câștigat. Am fost al doilea proiect pe lista de rezervă. Chiar și așa, am dat drumul la proiectare pe banii noștri. S-a dovedit că am fost vizionari. Acum 3 săptămâni am semnat contract de finanțare. Am câștigat timp valoros făcând proiectarea înainte. Ne-am asumat niște riscuri, dar au fost riscuri controlabile. Eu cred că nu există lucruri imposibile și i-am făcut și pe ei, echipa, să creadă la fel. Am încercat să facem din Gura Humorului o destinație și cred că am reușit”, spune Marius Ursaciuc.

Reporter REGIO este o nouă inițiativă ADR Nord-Est, care are în prim-plan promovarea proiectelor de succes ale beneficiarilor noștri, proiecte care au reușit să iasă în evidență aducând plus valoare și impact în comunitate. Într-o perioadă în care predomină știrile negative, vă propunem spre lectură povești frumoase, dar adevărate, menite să întărească credința că „se poate”! Fii parte din poveste!

Ești beneficiar Regio? Lasă-ne să-ți spunem povestea.

Contactează-ne pentru detalii la info@adrnordest.ro

Afis CNDSM
NOUTĂȚI

Conferința Națională pentru Digitalizarea Sectorului Medical – 26 mai 2022, online

Ultimii doi ani au fost pentru instituțiile din domeniul sănătății plini de provocări și situații care le-au obligat să se reinventeze. Dincolo de efectele pandemiei care continuă să fie prioritatea principală, nevoia de digitalizare a proceselor și securitatea cibernetică sunt subiecte care trebuie tratate cu atenție și seriozitate ACUM poate mai mult ca oricând.

Din acest motiv, Quartz Matrix și Asociația Smart Health Cluster organizează împreună Conferința Națională pentru Digitalizarea Sectorului Medical.

Evenimentul aflat la prima ediție va avea ca teme principale Etapele transformării digitale și asigurarea securității cibernetice și se va desfășura pe data de 26 mai 2022, începând cu ora 10, online prin intermediul platformei Cisco Webex.

Conferința va cuprinde workshopuri și dezbateri pe teme de interes pentru domeniul sanitar, precum protecția datelor în instituțiile medicale, soluții de securitate cibernetică pentru spitale în contextul Directivei NIS, monitorizarea digital a sterilizării instrumentarului medical, utilizarea de platforme de e-Learning și softuri specializate pentru domeniul medical. Veți afla și posibilitățile pe care le aveți pentru finanțarea proiectelor de digitalizare prin fonduri guvernamentale sau fonduri europene.

Pentru a putea participa la conferință este necesar să vă înscrieți aiciParticiparea este gratuită.

Agendă eveniment

Card website - lansare platforma
NOUTĂȚI RIS3

Lansare platforma online TERRITORIA, destinată brokerajului de servicii de cercetare, dezvoltare și inovare (CDI)

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est vă invită să luați parte joi, 26 mai 2022, între orele 13.00 – 14.00, la lansarea platformei online TERRITORIA, territoria.adrnordest.rodestinată brokerajului de servicii de cercetare, dezvoltare și inovare (CDI) în domeniile de specializare inteligentă a regiunii.

Realizată de ADR Nord-Est în cadrul proiectului H2020 TeRRItoria – Cercetare și inovare responsabilă la nivel teritorial prin implicarea actorilor locali din Cercetare & Inovare, platforma oferă un spațiu virtual de întâlnire între cei care sunt în căutarea unor soluții inovative și cei care pot veni în întâmpinarea acestei nevoi. Sunt vizate exclusiv colaborările care au la bază schimburile și tranzacțiile de servicii CDI între persoane juridice, realizate în baza unor cereri și oferte concrete și asumate de către utilizatori.

Pilotată inițial pe un număr limitat de domenii RIS3 și într-un areal geografic restrâns, TERRITORIA se adresează începând din acest moment întregii regiuni și tuturor domeniilor RIS3 Nord-Est (i.e., agro-alimentar & industria lemnului, textile, IT&C, sănătate, mediu, energie, turism). Platforma mizează pe o funcționalitate minimalistă, dar eficientă, și, fiind la inceput de drum, este deschisă sugestiilor și soluțiilor de optimizare propuse de utilizatori.

În cadrul reuniunii, vor fi puse în discuție și criteriile în baza cărora furnizorii de servicii CDI din Regiunea Nord-Est vor putea fi incluși în Harta interactivă a furnizorilor de servicii CDI asociată platformei TERRITORIA. 

Pentru a participa la acest eveniment, vă invităm să vă înregistrați online prin intermediul acestui formular, urmând a primi în scurt timp datele de conexiune la platforma Zoom.

Întâlnirea are loc în cadrul proiectului Interreg Europe TraCS3 – Promovarea colaborării și sprijinului interregional în domeniul infrastructurii de inovare din domenii prioritare RIS3, în care ADR Nord-Est este partener.

Agendă eveniment

Screenshot 2022-05-20 103840
EEN NOUTĂȚI NOUTĂȚI SLIDER

Oportunitate participare gratuită la misiune economică în Sicilia pentru companii din sectorul agroalimentar

În cadrul Rețelei Enterprise Europe Network, SICINDUSTRIA organizează, la Palermo,  în perioada 5-8 iulie 2022, o misiune economică în Sicilia, dedicată cumpărătorilor din sectorul agroalimentar. Datorită colaborării anterioare cu Unioncamere Sicilia (Uniunea Camerelor de Comerț din Sicilia), vor fi acoperite costurile de deplasare pentru 10 companii reprezentând cumpărători internaționali.

Cine poate participa?

  1. Distribuitori și importatori de produse alimentare și băuturi (inclusiv vin și băuturi spirtoase) cu capacitate de cumpărare.
  2. Lanțuri alimentare, supermarketuri, agenți reprezentativi pentru hoteluri și restaurante, lanțuri de magazine care comercializează delicatese.
  3. Platforme de comerț electronic F&B.
  4. Alte categorii (*)

*Aplicațiile vor fi evaluate individual și aprobate de organizatori, iar cumpărătorii participanți trebuie să aibă capacitate de decizie în companiile reprezentate.

Condiții de participare

Vor fi selectate 10 companii care au calitatea de cumpărător, următoarele costuri fiind asigurate în mod gratuit:

  1. Bilete avion dus-întors în/din Sicilia;
  2. Cazare (3 nopți la hotel 4* http://www.hotelplazaopera.com/en/)
  3. Transfer de la/la aeroport;
  4. Prânz de lucru în timpul întâlnirilor B2B din 6 iulie 2022;
  5. Eveniment de networking în seara zilei de 6 iulie 2022;
  6. Sprijin pentru organizarea vizitelor la sediul companiei siciliene în data de 7 iulie 2022.

Companiile interesate se pot înregistra pe platforma B2Match: https://fooddrinks-mission2sicily.b2match.io/

Pentru informații suplimentare, va rugam sa contactați Centrul EEN din cadrul ADR Nord-Est, e-mail: een@adrnordest.ro.

afis
NOUTĂȚI

ADR Nord-Est și Inițiativa Vanguard organizează conferința ‚ACCELERAREA TRANSFORMĂRII DIGITALE A SERVICIILOR DE SĂNĂTATE’ , în cadrul programului european Science meets Regions

În perioada 9-10 iunie 2022, la sediul Rubik Hub din Piatra Neamț, va avea loc un eveniment dedicat accelerării transformării digitale a serviciilor de sănătate din Regiunea Nord-Est, organizat în cadrul programului „Science meets Regions” coordonat de către Joint Research Center (JRC).

Scopul general al programului „Science meets Regions” este stimularea colaborării interregionale în vederea găsirii unor soluții pentru probleme de interes comun la nivel european, facilitării tranziției digitale și a implementării unor mecanisme care să reducă efectele negative pe care pandemia COVID-19 le are asupra societății.

Conferinta este organizată sub umbrela Inițiativei Vanguard, alături de Regiunile East Netherlands și Lower Austria. Inițiativa Vanguard este o alianță unică ce reunește 40 dintre cele mai avansate regiuni industriale din Europa, axată pe stimularea inovației industriale și construirea lanțurilor valorice europene bazate pe complementarități între strategiile regionale de specializare inteligentă, avansarea dezvoltărilor tehnologice prin colaborarea interregională și promovarea co-investițiilor în domeniile prioritare europene.

Evenimentul ‚Accelerarea transformării digitale a serviciilor de sănătate în Regiunea Nord-Est’ își propune să intensifice colaborarea dintre manageri de spitale, specialiști, cercetători, inovatori, reprezentanți ai industriei medicale și autorități publice pentru a identifica, dezvolta și implementa soluții inovatoare pentru problemele cu care se confruntă sistemul național de îngrijire medicală.

Pe parcursul celor două zile vor fi organizate sesiuni plenare pe tema digitalizării sistemului de sănătate, prezentări de modele de bune practici la nivel european, dar și ateliere de lucru participative după modelul metodologic „Innovation Camp” propus de către JRC, în vederea identificării posibilităților de a se asigura o interoperabilitate a datelor medicale la nivel regional, național și european. De asemenea, o parte importantă a programului propus va fi dedicată prezentării de soluții tehnice inovatoare în vederea digitalizării sistemului de îngrijire a sănătății.

În sesiunile principale ale evenimentului vor fi abordate subiecte precum: ✅modalități de accelerare a transformării digitale în sănătate; ✅trenduri și tehnologii în sănătatea digitală; ✅rolul Inteligenței Artificiale în diagnosticul medical, dar și ✅prezentarea oportunităților de finanțare în domeniul sănătății digitale.

Mai jos puteți regăsi agenda completă pentru cele 2 zile ale conferinței:

 

Invitațiile sunt deschise pentru toți actorii interesați să aducă o schimbare în sistemul medical regional, de la manageri de spitale și clinici medicale, specialiști, creatori de soluții digitale inovative, autorități publice locale, până la membri ai societății civile implicați în acțiuni de acest tip.

Mai multe detalii despre seria de evenimente organizate sub umbrela Inițiativei Vanguard puteți găsi aici: https://www.s3vanguardinitiative-smr.eu/node/11

Pentru a vă rezerva un loc la evenimentul din Piatra Neamț, vă invităm să accesați acest link: https://www.eventbrite.be/e/accelerating-the-digital-transition-in-health-in-the-north-east-region-registration-339781685167

 

afis PMUD
NOUTĂȚI SLIDER

MOBILizare pentru reducerea amprentei de carbon la nivelul ADR Nord-Est

Orașele joacă un rol important în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și, implicit, în atingerea obiectivelor Pactului Ecologic European. Totodată, acestea sunt responsabile pentru aproximativ 72% din totalul acestor emisii, iar o parte considerabilă provine din transportul urban.

În regiunea Nord-Est, infrastructura urbană nu este la nivelul altor orașe din statele Uniunii Europene, cu toate acestea, putem acționa, atât din punct de vedere social, în calitate de cetățeni cât și din punct de vedere organizațional, în calitate de actori publici sau privați.

Conceptul de mobilitate urbană durabilă promovează o gamă largă de moduri alternative de transport – unele dintre ele necesitând o infrastructură adecvată,  însă, cu puțin interes și bunăvoință, putem contribui la reducerea gazelor cu efect de seră din orașele în care locuim.

ADR Nord-Est este un promotor al acestor obiceiuri verzi și comportamente sustenabile, care ne dorim ca în viitor să fie adoptate și de alte instituții, actori locali și regionali, pentru ca împreună sa facem diferența dintre un mediu înconjurător poluat și unul mai curat, dintre un oraș în care prioritate au cetățenii și nu mașinile.

O parte importantă din activitatea noastră constă în dezvoltarea de parteneriate externe cu State Membre din Europa și nu numai, astfel că, în 2018, am intrat în contact cu un proiect pilot bazat pe bune practici din zona Metropolitană Aburra Valley din Columbia, prin programul de Cooperare Urbana Internațională: Orașe si Regiuni Inovatoare (IUC). Delegației ADR Nord-Est i-a fost prezentat proiectul “Muevete!”, prin care companiile cu ±200 de angajați sunt îndemnate și stimulate să-și creeze propriile planuri de mobilitate ale angajaților. Interesant este că, în viziunea columbienilor, conceptul de mobilitate depășește măsurile clasice de fluidizare a traficului și sistematizare a circulației, accentul fiind pe prioritizarea cetățeanului!

După doar un an, rezultatele proiectului “Muevete!” au fost de-a dreptul impresionante:  

  • 28% din ­­­­totalul călătoriilor de acasă către serviciu și invers, s-au realizat cu un mijloc de transport sustenabil (bicicletă, trotinetă, etc.) sau pe jos;
  • Emisiile de carbon au fost reduse cu 45% comparativ cu valoarea de referință;
  • Consumul de combustibil a scăzut, la nivel de organizație, de la 412 la 246 litri/zi.­­

Inspirați fiind de experiența columbiană, ne-am propus dezvoltarea unui Plan de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) al angajaților ADR Nord-Est, care aduce valoare adăugată atât angajaților și organizației, cât și orașelor și mediului în care ne desfășurăm activitatea.

Prin crearea, adoptarea și implementarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă a angajaților ADR Nord-Est, ne asumăm rolul: de a crește gradul de conștientizare al angajaților noștri asupra beneficiilor utilizării metodelor alternative (sustenabile) de transport urban, de a menține și perpetua comportamentul sănătos al angajaților care au adoptat deja astfel de metode și de a modifica comportamentul de deplasare al acelor angajați care se deplasează în prezent cu mijloace motorizate (care să stimuleze o migrare modală).

Totodată, susținem cultura mobilității urbane verzi, prin promovarea mersului pe jos, pe bicicletă și folosirea mijloacelor de transport în comun, dar și gestionarea eficientă a flotei proprii de mașini. Există și alte practici sustenabile pentru cei care au de parcurs până la serviciu distanțe mai mari, de peste 7 km, cum ar fi: folosirea în co-diviziune a vehiculului personal cu alți colegi (car-sharing).

Am început printr-o analiză a stadiului actual al mobilității în organizația noastră(pe traseul la/de la birou), dar și a nivelului amprentei de carbon pe care instituția noastră o generează, din punct de vedere al mobilității urbane. Astfel, două treimi dintre angajați (68%) se deplasau, în 2019-2020, numai cu autovehiculul. Amprenta de carbon generată de angajații care utilizau autovehiculul personal a fost de 221,1 kg CO2/zi, respectiv 50,4 tone CO2/an.

În ceea ce privește amprenta de carbon generată de flota ADR Nord-Est, emisiile s-au situat la nivelul aproximativ de 4,3 tone CO2/an.

Deci, totalul deplasărilor interne, pe parte de mobilitate, generate de ADR Nord-Est, însumau 70 tone CO2/AN în 2020.

Astfel că, prin intermediul Zonei Metropolitane Aburra Valley, în toamna anului 2021, am început un parteneriat cu Sistemas Inteligentes en Red din Columbia, care au dezvoltat aplicația mobilă Appimotion, ce monitorizează metoda de deplasare pe ruta acasă-serviciu și înapoi, calculând amprenta de carbon aferentă deplasării (sub forma unor valori ale indicatorilor de CO2, NOx și PM 2.5) și oferă punctaje în funcție de modalitatea de deplasare (cu mașina, cu mijloc de transport în comun, cu bicicleta, pe jos, etc.). După o scurtă perioada de probă, începând cu luna ianuarie 2022 am dat startul implementării) primului Plan de Mobilitate Urbană a unei instituții din România!

După primele trei luni ale anului 2022, am reușit, la nivel de organizație, să evităm emisia a 207,6 kg de CO2, adică, am plantat copaci pe 7 terenuri de tenis! De asemenea, am înregistrat, în rândul angajaților, prima migrație modală! După doar 3 luni, avem primul coleg care a ales mersul pe jos în peste 80% din deplasări.

Iată câteva dintre părerile colegilor din trei orașe diferite: Iași, Bruxelles și Piatra Neamț:

Ajung mult mai repede cu bicicleta, mă bucur de aerul mai rece de dimineață care mă ajută să mă trezesc, pot să observ anumite lucruri pe care din mașină nu le vezi sau nu le auzi: fețele oamenilor, un magazin nou, ciripitul păsărilor, o groapă nouă pe care o poți poza pentru a trimite o sesizare la primărie prin intermediul unei aplicații mobile etc. În plus, bicicleta o parchez direct pe holul biroului.

Cu mașina este foarte dificil să plec, fiind îngust și aglomerat dimineața pe strada unde o las, iar la birou garantat nu am loc unde să o parchez. În plus, la întoarcere după-amiaza cu siguranță nu mai găsesc loc de parcare și consum minute bune, stres și carburant ca să parchez undeva mai departe în loc să stau mai mult cu cei dragi. Singurele situații când renunț la bicicletă, dar în favoarea mersului pe jos este atunci când plouă puternic sau când ninge și se așterne zăpada.” – CC, Iași

Bicicleta îmi dă viteză, sănătate, iar tramvaiul îmi place ca experiență urbană. Am încercat trotinete – car sharing – dar nu mă simt în siguranță pe ele. Pur și simplu nu-mi place mașina în oraș, doar în exterior. Bicicleta pentru mine e libertate. Libertatea de a pleca când vreau, de a alege ce drum vreau, în ploaie sau soare. Cred ca mă motivează convingerile mele. Foloseam bicicleta în Iași  începând din 2006. În mintea mea, o bicicletă veche, elvețiană, cumpărată de la un magazin second-hand din Iași, a rămas imaginea mea eternă a libertății – așa cum o înțelegeam atunci – și a ideii că nimic nu contează când faci ceva bine. Bicicleta și viața mea de atunci m-au dus într-un loc cultural și mental unde nu mi-a mai fost frică de majorități și mai sănătos și curajos. Nu-i ușor când te naști într-un loc unde mașina este ‚obiectificată’ ca totem al succesului și marker al statutului social, chiar de când ești copil. Acum parcurg cu bicicleta, in Bruxelles, între 9 și 12 km pe zi în timpul zilelor de lucru, iar în weekend, mai puțin.” – BC, Bruxelles

Mersul pe jos nu are nimic spectaculos: e vechi de când lumea si e la îndemâna. Dar  interacționezi direct cu orașul. Poți avea o sănătate mai bună și seara ai un somn mai liniștit. Ești echilibrat în fiecare zi. Iar investiția se rezumă doar la o pereche de încălțăminte comodă. Piatra Neamț este un oraș curat, frumos, liniștit – pentru ca doar aici înțeleg pe deplin semnificația cuvântului „acasă”.” AG, Piatra Neamț.

Dl Vasile Asandei – Director General ADR Nord-Est este unul dintre inițiatori și principalii susținători ai acestei inițiative la nivel de organizație și, fiind un om al faptelor, se deplasează pe jos la și de la serviciu, ori de câte ori programul îi permite.

Iată și un scurt video cu mesajul dumnealui de susținere:

Putem spune ca a fost un parcurs provocator, ușor întârziat de pandemie, dar pe care reușim pas cu pas să îl concretizăm cu ajutorul colegilor noștri, care sunt deschiși și receptivi inițiativei și prin intermediul unei colaborări strânse inter-departamentale, la nivel de echipă ADR Nord-Est!

Card online_9_CERNESIM_v. websiteADR
NOUTĂȚI RIS3

Proiectul RECENT AIR: povești de succes din Regiunea de Nord-Est în domeniile de specializare inteligentă

Continuăm seria “Poveștilor de Succes” din domeniile de specializare inteligentă, aducând în atenția dumneavoastră proiectul RECENT AIR, finanțat prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 și derulat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Proiectul RECENT-AIR va contribui la creşterea capacităţii de cercetare, dezvoltare și inovare a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC), prin dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii existente și prin crearea unei infrastructuri noi de cercetare la UAIC, aliniată standardelor internaţionale, destinată monitorizării şi analizei factorilor de mediu, în vederea prevenirii şi gestionării durabile a riscurilor induse de schimbările climatice asupra resurselor.

Obiective specifice:

  • 10 laboratoare noi de cercetare vor fi amenajate în 5 zone geografice distincted in România, și dotate cu infrastructură modernă care să permită nvestigarea caracteristicilor și comportamentului aerosolilor atmosferici cu impact negativ asupra: a) climei / modificărilor climatice, b) calității mediului, c) stării de sănătate a oamenilor.
  • Integrarea, într-o rețea tip network, a 6 laboratoare axate pe cercetarea fundamentală și aplicativă în domeniul aerosolilor atmosferici, pentru areale urbane poluate (Iași), areale rurale (Mădârjac), montane nepoluate (Rarăul), marine (Agigea) și montane cu risc seismic și vulcanologic (Tulnici).
  • Realizarea a 2 laboratoare mobile

Descarcă
> rezumat proiect
> newsletter dedicat proiect

 

cursuri-roreg
NOUTĂȚI

Sesiuni de instruire pentru administrațiile publice din Regiunea Nord-Est, în cadrul proiectului implementat de ROREG

Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG, al cărui membru fondator este și Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, implementează proiectul „Sprijin pentru eficientizarea gestionării și implementării FESI la nivelul autorităților publice locale de la nivelul orașelor, municipiilor și județelor din România”, finanțat în cadrul POAT 2014-2020.

Scopul acestui proiect este de a îmbunătăți mecanismele și capacitatea de gestionare a FESI (Fondurile Europene Structurale și de Investiții) de către beneficiarii de la nivelul autorităților administrației publice locale din zona urbană și de la nivel județean și vizează dezvoltarea activităților de cooperare intra și inter-regională la nivelul județelor, orașelor și municipiilor din România.

Începând cu data de 16 mai 2022, în Regiunea Nord-Est se vor desfășura 4 sesiuni de instruire și formare profesională în sistem on-line, cu scopul de a pregăti și specializa angajații din cadrul autorităților administrației publice locale din zona urbană și de la nivel județean implicați în elaborarea și implementarea cererilor de finanțare cu fonduri nerambursabile.

Tematicile celor 4 sesiuni de instruire sunt: Planificare strategică, Management de proiect, Documentații tehnico-economice, Achiziții publice, formarea fiind asigurată de furnizori autorizați cu experiență în domeniu. În urma desfășurării sesiunilor de instruire, participanții vor putea obține certificatul de absolvire eliberat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale în următoarele specializări/ domenii:

  • Evaluator proiecte – pentru modulul Documentații tehnico-economice;
  • Manager de proiect – pentru modulul Management de proiect;
  • Expert achiziții publice – pentru modulul Achiziții publice.

Pentru modulul Planificare strategică se vor elibera participanților diplome de participare.

Sesiunile de instruire vor avea o componentă practică și una teoretică, cu implicarea activă a participanților (creare și testare de exemple bazate pe noțiunile teoretice prezentate și accesul la resursele materiale corespunzătoare în timpul desfășurării sesiunii de instruire).

Prin intermediul unei componente de tip întrebări deschise, lectorii împreună cu participanții la sesiunile de instruire și formare vor avea dezbateri/ discuții/ propuneri/ sugestii cu privire la exemple întâlnite în activitatea prestată de către cursanți.

Fiecare sesiune de instruire din cele 4 menționate se va desfășura pe parcursul a 5 zile, câte 8 ore pe zi, în sistem on-line, iar calendarul de desfășurare în Regiunea Nord-Est va fi:

  • Planificare strategică: 16 – 20.05.2022
  • Management de proiect: 06 – 10.06.2022
  • Documentații tehnico-economice: 20 – 24.06.2022
  • Achiziții publice: 04 – 08.07.2022