Posted by Amarinei Catalin

Poza anunt RVP 2.0
NOUTĂȚI RIS3

Lansarea celui de-al doilea apel al Programului de Valorificare a Rezultatelor Cercetării (RVP 2.0)

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est lansează cel de-al doilea apel al Programului de Valorificare a Rezultatelor Cercetării (RVP 2.0) în vederea identificării proiectelor de cercetare cu potențial ridicat de comercializare din Regiunea Nord-Est și sprijinirii echipelor de proiect aferente să își consolideze cunoștințele și capacitățile pentru a-și avansa propriul proiect către un nivel mai ridicat de pregătire tehnologică (TRL).

Programul de Valorificare a Rezultatelor Cercetării (RVP) se va implementa astfel:

  • organizarea unor ateliere cu durată scurtă (1-2 zile) destinate cercetătorilor și personalului CTT, care au depus expresie de interes pentru a evalua provocările întâmpinate și nevoile acestora în procesul de comercializare a rezultatelor lor de cercetare și a identifica echipele de cercetare care vor beneficia de o asistență personalizată prin program;
  • sesiuni de coaching individualizat oferit echipelor selectate în vederea valorificarii unor oportunități specifice de comercializare.

Aplicanți eligibili:
În cadrul prezentului apel, entitățile care pot aplica sunt echipele de cercetare din cadrul următoarelor universități:

  1. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Iași
  2. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași
  3. Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași
  4. Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, Iași
  5. Universitatea „Vasile Alecsandri”, Bacău
  6. Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava

Perioada în care pot fi depuse aplicațiile:
Data de la care pot fi depuse aplicațiile: 04.05.2021
Data până la care pot fi depuse aplicațiile: 04.06.2021

Programul de Valorificare a Rezultatelor Cercetării se va desfășura în limba engleză.

Pentru mai multe detalii despre RVP 2.0 și despre procesul de aplicare, vă rugăm să accesați următoarele link-uri:

imagini_regio
COMUNICATE DE PRESĂ NOUTĂȚI

1,7 miliarde euro pentru dezvoltarea regiunii prin POR Nord-Est 2021-2027

ADR Nord-Est a transmis, în data de 16 aprilie 2021, o nouă variantă de lucru a Programului Operațional Regional Nord-Est 2021-2027 către serviciile de specialitate din Comisia Europeană,  Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Un element de noutate este identificarea unei noi Priorități, respectiv Prioritatea 4. Nord-Est – O regiune cu o mobilitate urbană mai durabilă. Practic, este vorba despre transformarea unui obiectiv specific într-o prioritate distinctă, pentru a raspunde modificarilor din cadrul legislativ comunitar aferent perioadei de programare 2021-2027.

Printre grupurile țintă vizate de POR Nord-Est 2021-2027 se numără întreprinderile, universitățile, clusterele, incubatoarele, acceleratoarele, instituțiile publice locale, unitățile administrativ-teritoriale (UAT), dar și organizații de cercetare dezvoltare.

În noua variantă transmisă spre analiză Comisiei Europene, Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027 este structurat pe 8 priorități, cu alocări orientative, după cum urmează:

  1. Nord-Est -o regiune mai competitivă, mai inovativă- 427.28 mil euro
  2. Nord-Est – o regiune mai digitalizată- 101.11 mil euro
  3. Nord-Est – o regiune durabilă, mai prietenoasă cu mediul – 341,98 mil euro
  4. Nord-Est – O regiune cu o mobilitate urbană mai durabilă – 327,31 mil euro
  5. Nord-Est – o regiune mai accesibilă- 183,606 mil euro
  6. Nord-Est – o regiune educată- 183,76 mil euro
  7. Nord-Est – o regiune mai atractivă- 120,41 mil euro
  8. Asistență tehnică -75,84 mil euro

„Prima variantă a Programului Operațional Regional Nord-Est 2021-2027 a fost apreciată de Comisia Europeană ca fiind un document bine-redactat, matur și pragmatic. Măsurile de îmbunătățire au vizat, în special, o mai bună corelare între obiectivele strategice și operațiunile propuse spre finanțare, descrierea complementarității cu alte Programe Operaționale disponibile la nivel național , precum și clarificarea metodologiei de alegere a indicatorilor și a țintelor propuse. Suntem bucuroși că, pe fond, programul propus respectă nevoile Regiunii, așa cum au fost ele identificate, în eforturi de colectare de date și  analiză depuse în ultimii ani și suntem încrezători că alături de  reprezentanții  Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator la nivel național, vom continua acest dialog constructiv în beneficiul tuturor locuitorilor regiunii Nord-Est” declară Vasile Asandei, Director General ADR Nord-Est.

Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027 – versiunea 16.04.2021
Sinteză Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027 – versiunea 16.04.2021

image007
NOUTĂȚI RIS3

Componența actualizată a membrilor Consorțiului Regional de Inovare (CRI) a fost aprobată de către Consiliul pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, în data de 22.04.2021

Pentru buna desfășurare a activităților în cadrul Consorțiului Regional de Inovare Nord-Est, în luna februarie 2021, ADR Nord-Est a demarat procesul de actualizare a componenței Consorțiului Regional de Inovare, ținând cont de prevederile Regulamentului privind Organizarea şi Funcţionarea Consorțiului Regional de Inovare și a Comisiei Consultative Academice în Regiunea Nord-Est.

Au fost parcurse următoarele etape:

  1. verificarea participării membrilor titulari/supleanți la reuniunile CRI, având în vedere prevederile Regulamentul privind Organizarea şi Funcţionarea CRI și CCA, art.13 alin.1 lit. d „La un număr de 3 absențe consecutive a unui membru titular (inclusiv supleantul său) la întâlnirile/consultările CRI, ADR Nord-Est în calitate de coordonator al CRI, are dreptul să revoce calitatea de membru titular/supleant și să inițieze demersuri pentru ocuparea poziției vacante”;
  2. transmiterea de scrisori către instituțiile din care fac parte membrii titulari/supleanți în vederea reconfirmării acestora sau pentru informarea privind revocarea membrilor care au absentat la minimum 3 întâlniri/ consultări consecutive ale CRI;
  3. înregistrarea la ADR Nord-Est a răspunsurilor primite pe e-mail;
  4. verificarea dosarului de candidatură (CV, Scrisoare de intenție, Scrisoare de recomandare), în cazul în care instituțiile au dorit înlocuirea membrului titular/supleant și nominalizarea altor persoane;
  5. verificarea întrunirii criteriilor de experiență și expertiză solicitate pentru fiecare candidatură;
  6. transmiterea de invitații către organizațiile colaboratoare din Comisia Consultativă Academică care au transmis candidaturi pentru CRI în apelul deschis în 2017 (dar care nu au fost selectate din cauza numărului limitat de membri) pentru ocuparea pozițiilor rămase vacante;
  7. actualizarea componenței CRI prin aprobarea acesteia e către Consiliul pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, în data de 22.04.2021.

Procesul de evaluare și selecție a avut ca fundament Procedura operațională  privind selecția candidaturilor pentru constituirea Consorțiului Regional de Inovare (POSCC/VI din ianuarie 2017) în baza căreia s-a constituit CRI Nord Est.

Procesul de evaluare și selecție a implicat verificarea de conformitate administrativă privind dosarele de candidatură, precum și evaluarea calitativă privind experiența și capacitatea de a contribui la RIS3 a fiecărui candidat.

Ca urmare a finalizării procesului de evaluare, a fost actualizată componența Consorțiului Regional de Inovare.

Mulțumim pentru colaborare tuturor membrilor implicați în cadrul Consorțiului Regional de Inovare!

// Componență Consorțiul Regional de Inovare [aprilie 2021]

een-aprilie
EEN NOUTĂȚI NOUTĂȚI

A apărut ediția lunii aprilie 2021 a Buletinului informativ realizat de ADR Nord-Est, în calitate de Punct Local de Contact al Rețelei Enterprise Europe Network

În această nouă ediție, vă propunem alte oportunități de afaceri în vederea internaționalizării afacerii Dvs., alături de informații de interes pentru activitatea Dumneavoastră.

Dacă aveți solicitări sau oferte punctuale, nu ezitați să ne contactați la adresa de e-mail: een@adrnordest.ro, persoană de contact: Liliana Baicu, Coordonator local.

Alte oportunități de afaceri veți găsi accesând: https://een.ec.europa.eu/partners

Newsletter Aprilie 2021

anunt-achizitie-publica
ACHIZIȚII PUBLICE NOUTĂȚI

Achiziție directă – Invitație de participare cu oferta în vederea achiziției „Servicii de realizare și implementare campanie de promovare online a serviciilor oferite de ADR Nord-Est prin Rețeaua Enterprise Europe Network la nivelul Regiunii Nord – Est”

1) Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, având sediul în Piatră Neamț, jud. Neamț, str. Lt. Draghescu nr. 9, telefon/ fax: 0233-218071/2, inițiază achiziția directă în vederea încheierii unui contract de achiziție publică având că obiect prestarea de Servicii de realizare și implementare Campanie de promovare online a serviciilor oferite de ADR Nord-Est prin Rețeaua Enterprise Europe Network la nivelul Regiunii Nord – Est.

2) Data și ora limită stabilite pentru depunerea ofertelor: 27.04.2021, ora 23:55;

3) Limba ofertei: Limba română;

4) Adresa de e-mail la care se transmit ofertele: nicoleta.coman@adrnordest.ro.
De pe această adresa de e-mail se vor transmite eventualele solicitări de clarificare și comunicările privind rezultatul achiziției.
Ofertele se pot depune și la secretariatul autorității contractante, la adresa precizată la pct. 1).

5) Calendarul estimativ al achiziției directe:
– Dată de deschidere a ofertelor: 28.04.2021, ora 09:30;
– Dată estimată de evaluare a ofertelor (după solicitarea clarificări și primirea răspunsurilor, după caz): 06.05.2021;
– Dată estimată de semnare a contractului: 07.05.2021.

6) Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențînă oferta valabilă: până la dată de 26.05.2021;

7) Criteriul de atribuire: prețul cel mai scăzut în condițiile respectării cerințelor minime din Caietul de sarcini.

Va fi analizată mai întâi oferta cu cel mai mic preţ ofertat, iar în cazul în care această corespunde necesităților autorității contractante, atribuirea se face fără analiză celorlalte oferte depuse.

Dacă oferta cu prețul cel mai scăzut nu îndeplineste cerințele autorității contractante, această va fi declarată „oferta necâștigătoare”, procedandu-se la evaluarea ofertei care are prețul imediat următor (în ordine crescătoare a prețurilor).

Oferta necâștigătoare este oferta neconformă/ inacceptabilă așa cum este prevăzut în Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice şi HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice.

Ofertele care nu vor fi analizate că urmare a declarării câștigătoare a unei oferte cu preț mai mic, vor fi declarate „oferte participante”.

Oferta cu „prețul cel mai scăzut” care respectă cerințele autorității contractante va fi declarată „oferta câștigătoare”.

8) Valoarea estimată a achiziției publice / sursă de finanțare: 21.000,00 lei fără TVA / Proiect „Eastern Romanian Business Suport Network (ERBSN), derulat de ADR Nord – Est în perioada 2020-2021 și finanțat în cadrul Programului COSME.

9) Nu se acceptă oferte alternative.

10) Operatorul economic care depune oferta trebuie să fie înregistrat în condițiile legii în Registrul Comerțului, iar obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul/codurile CAEN din Certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Oferta depusă va conține cel puțin următoarele documente:

– Formularul 1 – Formular de Ofertă
Anexă la Formularul 1 – Propunere Financiară Detaliată

– Formularul 2 – Formular Propunere tehnică
Propunere tehnică va conține, conform Caietului de Sarcini (cap. 3 și cap. 5):
a. Descrierea detaliată a tuturor cerințelor tehnice solicitate prin caietul de sarcini, inclusiv abordarea metodologică, canalul de promovare online ce va fi utilizat (Facebook), numărul de afișări/click-uri estimate, precum și numărul estimat de utilizatori noi din grupul țintă vizat că urmare a implementării campaniei.
b. un mediaplan cu dată de începere 10.05.2021;
c. graficul de implementare;
d. personalul propus pentru prestarea serviciilor (experții nominalizați).

– Mijloace probante privind îndeplinirea cerințelor minime solicitate, pentru experții propuși:
CV datat și semnat de către titular, din care să rezulte minim 2 ani de experiență relevantă, însoțit de documente suport relevante: fișe de post, recomandări, contract de muncă sau alte documente similare.

– Formularul 3 – DECLARAȚIE DE DISPONIBILITATE a experților nominalizați în ofertă.

– Formularul 4 – DECLARAȚIE privind respectarea reglementărilor obligatorii în domeniile mediului, social și al relațiilor de muncă şi protecţia muncii

– Formularul 5 – DECLARAȚIE privind acceptarea Modelului de contract

Caiet Sarcini Campanie de promovare online EEN 2021
Formulare si Modele Campanie promovare online
Model de Contract de servicii

catalog-aprilie
NOUTĂȚI

Catalogul surselor de finanțare – aprilie 2021

Catalogul oferă informații la zi despre oportunitățile de finanțare disponibile, tuturor organizațiilor care doresc să-și dezvolte activitatea în Regiunea Nord-Est prin implementarea de proiecte.

Informațiile prezentate sunt grupate în funcție de categoriile de potențiali beneficiari: administrații publice locale, ONG, societăți comerciale și clustere.

Catalog surse de finanțare – aprilie 2021

Digitalizarea IMM
NOUTĂȚI

Anunț privind etapele de parcurs în vederea lansării apelului Digitalizare IMM

Apelul de proiecte Digitalizarea IMM, care va fi lansat conform Schemei de ajutor de minimis aprobată prin Ordinul comun nr. 1.486/4.255/2020 al Ministrului Fondurilor Europene și al Președintelui Autorității pentru Digitalizarea României în cadrul PROGRAMULUI OPERAȚIONAL COMPETITIVITATE 2014 2020, Axa prioritară 2. – Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă, Prioritatea de investiții 2.2. – Dezvoltarea produselor și serviciilor TIC, a comerțului electronic și a cererii de TIC, Acțiunea 2.2.2. – Sprijinirea utilizării TIC pentru dezvoltarea afacerilor, în special a cadrului de derulare a comerțului electronic, este în pregătire.

Acesta va fi lansat de către Agențiile pentru Dezvoltare Regională, în calitate de Subadministratori de Schemă, la nivelul fiecărei Regiuni, după ce va fi asigurată, de către Autoritatea de Management, finanțarea activităților specifice ce trebuie desfășurate de către ADR-uri, pentru gestionarea Schemei.

De asemenea, vă informăm că apelul va fi lansat cu o lună înainte de deschiderea sesiunii de depunere, timp suficient pentru pregătirea de către solicitanți a proiectelor, care vor cuprinde, în principiu, următoarele elemente:

  • prezentarea solicitantului și a activității sale curente
  • descrierea investiției propuse și a modului în care aceasta va contribui la creșterea gradului de digitalizare
  • bugetarea investiției și planificarea achizițiilor

Noutățile care vor apărea în legătură cu Schema de ajutor de minimis și Apelul de proiecte ce va fi lansat, vor fi făcute publice pe website-urile instituțiilor implicate, inclusiv al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord‑Est, de îndată ce vor fi disponibile.

Ordinul comun nr. 1.486/4.255/2020 al Ministrului Fondurilor Europene și al Președintelui Autorității pentru Digitalizarea României

IMG4
NOUTĂȚI

Conferința Regională Online „Descoperă Nord-Est” [articol post eveniment]

În data de 31 martie 2021, a avut loc Conferința Regională Online „Descoperă Nord-Est”, organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prin intermediul Centrului Regional de Studii Nord-Est, sub egida inițiativei de promovare regională, Descoperă Nord-Est.

Această primă întâlnire a Grupului de Lucru Regional, în anul 2021, a reunit peste 130 de participanți, părți interesate din domeniul turism, din întreaga regiune, reprezentanți ai sectorului public și privat, dintre care amintim: autorități publice (consilii județene și UAT), centre culturale, reprezentanți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași și ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, asociații de promovare și dezvoltare turistică și centre naționale de informare și promovare turistică, respectiv Asociația „Ținutul Zimbrului; APDT „Valea Ozanei” din județul Neamț; Asociația MONTPESA din județul Bacău; Asociația pentru Turism Bucovina, Asociația de Ecoturism Țara Dornelor (AETD), precum și CNIPT Neamț, Iași, Suceava, Botoșani, Vaslui și Bacău; reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, prin Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Episcopia Hușilor; reprezentanți ai Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, Muzeului Național al Bucovinei Suceava, Parcului Natural Vânători Neamț; Grupuri de Acțiune Locală; specialiști, consultanți, companii, tur operatori, agenții de turism și pensiuni – părți interesate, angajate în demersul de a extinde și consolida permanent grupul regional de lucru în domeniul turismului, cu scopul de a stimula dezvoltarea strategică a acestui sector economic cheie în Regiunea Nord-Est.

Tema centrală a reuniunii a fost dezvoltarea comunităților locale și revigorarea comunităților rurale defavorizate, pornind de la principii inovative de funcționare, identificând elemente de patrimoniu local unice și valorificându-le ca avantaje competitive în conturarea unor produse și branduri de destinații turistice memorabile. În acest sens, în cadrul întâlnirii de lucru au fost prezentate conceptele de „sat inteligent”, în conexiune cu economia circulară și inovarea socială, precum și exemple de bună practică în realizarea de strategii de dezvoltare comunitară, oferite de proiectele europene „RESTART+ Comunități în acțiune” și „Smart Village – Dezvoltarea antreprenoriatului în mediul rural prin economie circulară și inovare socială”, inițiative derulate de ADR Nord-Est prin intermediul programului Erasmus+.

O secțiune importantă a evenimentului a fost dedicată lansării proiectului internațional Be.CULTOUR, finanțat prin programul Orizont 2020, proiect în care ADR Nord-Est este partener împreună cu alte 14 organizații din UE și Republica Moldova. Prin acest proiect ne propunem dezvoltarea și promovarea unui produs turistic tematic, centrat pe ruta cultural-turistică transfrontalieră „Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt”.

În forma actuală, ruta cultural-turistică transfrontalieră, recunoscută deja printr-un acord încheiat între Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România și Agenția de Investiții din Moldova, cuprinde 29 de obiective turistice tematice de pe teritoriul României și al Republicii Moldova. Obiectivul asumat, în contextul proiectului Be.CULTOUR, este de a documenta această rută, de a elabora un Plan de Acțiune cu proiecte inovative, de a adăuga noi obiective tematice și de a o promova, alături de părțile interesate din teritoriu. În vederea îndeplinirii acestui obiectiv, în cadrul evenimentului a fost lansată invitația, către toți cei prezenți, de a forma un grup de lucru dedicat documentării, promovării și dezvoltării rutei cultural-turistice „Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt”, la nivelul celor șase județe ale Regiunii Nord-Est.

Be.CULTOUR
NOUTĂȚI

Lansare apel candidaturi destinații turistice regionale pentru schimb de experiență în cadrul proiectului Be.CULTOUR

Data: Marți, 13 Aprilie, 15.00-17.15
Link pentru înregistrare https://bit.ly/3cAvF7J

În cadrul proiectului Be.CULTOUR „Dincolo de turismul cultural”, finanțat prin Orizont 2020 și coordonat de CNR IRISS, ERRIN anunță deshiderea înscrierilor la Apelul deschis pentru aderarea la COMUNITATEA Be.CULTOUR!

În cadrul proiectului Be.CULTOUR, 6 regiuni pilot vor co-crea soluții inovatoare bazate pe obiective turistice pentru turismul cultural, centrat pe om și circular. „Rețele de inovare în domeniul patrimoniului” vor fi înființate în zone europene izolate, periferice și dezindustrializate și peisaje culturale defavorizate vor fi identificate ca „situri de patrimoniu pilot”: conform obiectivelor proiectului, aceste regiuni au definit provocări clare legate de turismul cultural care necesită inovare și vor servi ca punct de plecare pentru colaborarea cu 12 „ecosisteme oglindă” suplimentare, formând Comunitatea Be.CULTOUR. 12 reprezentanți locali și regionali angajați în modelarea viitorului turismului cultural vor avea ocazia să colaboreze îndeaproape cu 6 regiuni pilot și să beneficieze de un sistem de învățare inter pares complet finanțat, care urmează abordarea pilot / oglindă. Prin conversații trimestriale comunitare, interviuri dedicate, seminarii web adaptate și laboratoare de învățare offline (la Bruxelles în 2022 și Napoli în 2023), membrii comunității vor interacționa îndeaproape cu cele 6 ecosisteme pilot.

Apelul deschis va fi prezentat marți, 13 aprilie, 15.00 – 17.15, în cadrul seminarului web „Crearea destinațiilor după o pandemie globală: noul avantaj competitiv al zonelor periferice”, la care vă puteți înregistra folosind linkul https://bit.ly/3cAvF7J

Emma Taveri, Chief Visionary Officer în cadrul companiei Destination Makers, va deschide evenimentul cu un discurs inspirațional despre sfârșitul turismului, precum și despre tendințele curente către o abordare care dorește să creeze conexiuni semnificative între turiști și comunitățile locale care îi găzduiesc.

În timpul seminarului web, după prezentarea detaliată a apelului, participanții vor avea ocazia să primească informații directe despre apelul deschis, să adreseze întrebări partenerilor consorțiului și să discute cu membrii comisiei din rețele și parteneriate suplimentare, precum NECSTOUR , Parteneriatul interregional al UE pentru turism durabil și digital, Asociația Europeană a Organizațiilor de Turism și Rețeaua Destinațiilor Europene de Excelență.

Agenda evenimentului este disponibilă urmând link-ul acesta și va fi actualizată periodic.

Pentru informații suplimentare, persoana de contact este doamna Roxana Șlemco, Director Centrul Regional de Studii Nord-Est, în cadrul ADR Nord-Est, adresă email rpintilescu@adrnordest.ro.

public consultation ROStartup
NOUTĂȚI

ROStartup – consultare publică deschisă pentru intervențiile pe viitoarea Strategie Națională a Ecosistemului de Start-up din România

În ianuarie 2021, ca parte dintr-un proces interactiv și complex de mapare a ecosistemului antreprenorial românesc actual (din punct de vedere al: instrumentelor politice, instituțiilor facilitatoare, start-up-uri, firme), s-au format 7 grupuri de lucru strategice având în componență peste 100 de membri (din organizații de sprijin pentru startup-uri, hub-uri, acceleratoare, fondatori de start-up, VC-uri, business angels , reprezentanți ai ministerelor) care au lucrat împreună imaginând viitorul ecosistemului de start-up din România.

Grupurile de lucru strategice s-au axat pe 7 piloni:

  • cadru de reglementare legislativă,
  • acces la finanțare,
  • acces la piață,
  • cultură antreprenorială și capital uman,
  • infrastructură și programe de sprijin,
  • cercetare, dezvoltare și inovație,
  • viziunea, misiunea și valorile ecosistemului

La final, au fost elaborate 85 de intervenții specifice, care s-au prioritizat de către membrii grupurilor de lucru și redus la 12 dintre cele mai relevante. Intervențiile au fost consolidate într-un document centralizat, coerent și cuprinzător numit ‚white paper’, care face obiectul consultării publice deschise pe o perioadă de două săptămâni.

Consultarea publică se concentrează pe cele 12 intervenții din ‚white paper’, iar obiectivul său este de a prioritiza aceste măsuri evidențiindu-le pe cele cu potențial crescut de a crea schimbările mult dorite și necesare ecosistemului antreprenorial românesc. Cum putem face asta? Atât prin implicarea comunității extinse în procesul de vot, cât și prin a atrage instituțiile guvernamentale (specifice) să se implice în această inițiativă a comunității, înțelegând realmente nevoile și aspirațiile  acesteia.

Fiecare intervenție este detaliată pe activități și explicată în detaliu.

Oricine poate vota prin accesarea acestui link: https://ro-startup.yrpri.org/group/4060! Fiecare votant are la dispoziție 5 voturi, deci poate vota până la 5 din cele 12 intervenții.

Vă încurajăm să votați!.. și nu uitați: numai împreună putem să facem o schimbare reală și să creăm un ecosistem antreprenorial românesc puternic și competitiv.

#ROStartup #ConsultarePublica #Votați