INTERES PUBLIC
Reporter REGIO: episodul 11
Blestemul aurului și îmblânzirea Lupului Alb
Povești de succes, posibile cu sprijinul Regio Nord-Est 2014-2020
Pe Mircea Căldăraru l-am găsit lucrând în salopetă, alături de câțiva muncitori. Construiau împreună o extensie a atelierului, măreau spațiul de la parter, iar primul lucru pe care ni l-a spus, cu mândrie, a fost că mărește atelierul datorită echipamentelor luate cu fonduri europene.
Mircea Căldăraru este bijutier de peste 30 de ani, iar echipamentele luate prin REGIO l-au ajutat să retehnologizeze fluxul producției de bijuterii, dar și să diversifice modelele oferite clienților. Acum lucrează cu echipamente cu softuri de ultimă generație care îl ajută să câștige foarte mult timp. Ne prezintă fiecare echipament în parte, ce face și cum fiecare are rolul său bine gândit în producție. Ca orice persoană pasionată de meseria sa, Mircea s-a documentat mult și a mers la numeroase expoziții în străinătate. La una dintre ele, în Italia, acum vreo 6 ani, a văzut un grup de coreeni care se uitau fascinați la o imprimantă 3D în timp ce printa un cap uman din rășină. Apoi a văzut aceeași imprimantă și în Istanbul. Costa în jur de 40 de mii de euro și a realizat că își dorea foarte mult și el una. Își imagina cât de mult ar fi redus timpul de lucru o asemenea imprimantă. Așa a încolțit ideea unui proiect cu finanțare europeană.
De la un proiect de 40 mii la unul de 180 mii euro
A ajuns acasă și a căutat un consultant în fonduri europene. Auzise că multă lume lua fonduri și a zis să încerce și el. „M-am dus la un consultant și i-am spus că vreau și eu niște fonduri pentru o imprimantă 3D. A început să râdă. Mi-a răspuns că pentru 40 de mii de euro nu mută nimeni un munte de hârtii. L-am întrebat pentru cât mută. Minimum o sută de mii, a fost răspunsul. Am zis că eu n-am ce să fac cu atâția bani. Nu-mi trebuie atâția”, își aduce aminte Mircea, râzând. I s-a spus că este eligibil, îndeplinește condițiile și poate să își caute și alte echipamente la care visa, dar nu a îndrăznit să spere. S-a dus la expoziții, a mers și în fabrici să vadă cum funcționează utilajele de care era interesat. „Pentru laser m-am dus în Germania la o fabrică, pentru cuptor, pentru fiecare echipament m-am dus la producător să văd cum se face, cum se produce. Am zis că eu le cumpăr ca să fac treabă cu ele și trebuie să știu cum funcționează fiecare. Am făcut multe drumuri în Germania și în Italia în perioada aia. Expozițiile țineau 3 zile. Două zile stăteam pe capul lor să îmi explice fiecare cum funcționează”, spune Mircea. Și din expoziție în expoziție, din echipament în echipament, a ajuns la un proiect aprobat de aproape 180 mii euro, cu 165 mii euro valoare nerambursabilă.
Meseria de sculer-matrițer
Mircea Căldăraru s-a născut în Panciu și a copilărit în Galați. A făcut școala profesională în Brașov pentru că era bun la matematică, iar mama lui a auzit despre un profil foarte căutat la acea vreme, unde se intra cu medie mare. Profilul era de sculer-matrițer la Școala Profesională Hidromecanica. Nu știa ce înseamnă, dar avea să afle și să facă o pasiune din asta. „Nu există nimic pe fața pământului care să nu se facă după o matriță. Sculerul-matrițer este cel care, în baza unui proiect, face o matriță. Este o meserie deasupra celei de bijutier. Ca matrițer trebuie să știi să lucrezi la absolut orice. Mie mi-a fost ușor să trec de la matrițer la bijutier. Pe atunci, în perioada liceului, lucram foarte mult în cupru, în plexiglas. Făceam inele, inițiale, lanțuri. Le dădeam fetelor. Ajunsesem chiar să câștig un bănuț. Făceam inele din 3,4,5 culori. Din pilă și din fierăstrău. Mai rudimentar așa”, povestește Mircea Căldăraru.
După Revoluție, a încercat să fure meserie de unde se putea. Nu prea era nimeni dornic să împărtășească din tainele bijuteriilor. Dădea bere la schimb pentru informații unor băieți din Galați care aveau un atelier și așa a reușit să mai fure câte ceva.
Povestea Lupului Alb
În ‘92 s-a mutat în Gura Humorului, iar doi ani mai târziu și-a deschis firma al cărei nume îl știa demult: Lupul Alb. Fan al unui scriitor nonconformist apărut după Revoluție, care scria la limita SF-ului, Pavel Coruț, a ales un simbol dacic din scrierile sale, cel al lupului alb. Când a înființat firma, a vrut să facă ceva deosebit, să vină pe piață cu bijuterii cum nu se mai găseau. Așa că a cumpărat reviste de specialitate în limba engleză pe care le-a tradus la un traducător. Apoi a primit două CD-uri cu imagini și informații de la un vânzător din Istanbul care nu mai știa cum să scape de el pentru că punea foarte multe întrebări. Își aduna informații de unde putea și a început, încet, încet, să lucreze singur, să facă turnări de bijuterii la o turnătorie primită de la un domn mai în vârstă din Galați care făcea producție de bijuterie. I-a dat turnătoria, dar nu l-a învățat cum să o folosească propriu-zis. „Aveam câteva grame de aur și am turnat cred de vreo 16 ori. Nu îmi ieșea și de fiecare dată scriam în jurnal: nu mi-a ieșit pentru că… și scriam motivul ca să îmi dau seama. Și acum mai am caietul ăla. Dar, la un moment dat, mi-au ieșit 2 inele. Când le-am văzut, am zis că l-am prins pe Dumnezeu de un picior. Eu am făcut două inele? Am sărit de bucurie. Atunci mi-am dat seama de ce nu au ieșit și celelalte. Așa am învățat, prin încercări și acum nu îmi mai scapă nicio turnare”, spune Mircea.
Atestat de gemolog
Ca orice bijutier care se respectă, a vrut să aibă și calificarea pentru pietre prețioase. A făcut naveta cu avionul la Timișoara timp de aproape 2 luni la școala de gemologie a lui Dan Giurgiu, unde a și obținut atestatul. „Știam să fac orice, lucram orice, dar despre pietre nu știam nimic. Nu se știa mai nimic pe vremea aia despre pietre. Acum știu ce este diamantul, știu să deosebesc un rubin sintetic de unul natural. Ține de prestigiul tău ca bijutier să știi toate astea. În plus, voiam să știu ce vând. La mine nu va veni nimeni să îmi spună că vând sticlă în loc de diamante. Acum pot să dau un certificat gemologic oricui, dacă vrea să verific o piatră”. Această școală de gemologie i-a adus nu doar atestatul, dar și un grup de prieteni foarte buni pasionați de lucrul cu aurul. Și pentru că la vremea lui nu i-a împărtășit nimeni din secretele acestei meserii, a trebuit să fure, Mircea a împărtășit din cunoștințele sale acestor prieteni. „Eu, de exemplu, am ajutat patru persoane să își deschidă afaceri cu bijuterii. Au venit la mine, au stat cu mine și au învățat efectiv cum se fac bijuteriile. E o piață în care sunt oameni care au informația, dar nu o dau mai departe, le e frică de concurență. A venit cineva de la Bacău să îl învăț, din Sibiu, Cluj, am o fată care îmi scrie și acum din Grecia scrisori de mulțumire. Mulți sunt interesați și de cum am obținut fondurile europene. Le spun tot pentru că pe mine nu m-am învățat nimeni și am pierdut foarte mult timp și energie ca să învăț singur”.
Mircea Căldăraru are acum două magazine de bijuterii, unul în Gura Humorului și unul în Fălticeni și ar mai avea nevoie de vreo 3 persoane pe care să le învețe meserie și să rămână cu el. A dat anunț de angajare pentru ucenic, dar nu a venit nimeni. „Nu numai că îl plătesc, dar îl învăț și o meserie. Nu a interesat pe nimeni. Acum vreau să mă duc la liceu, să stau de vorbă cu directoarea despre posibilitatea de a preda acolo. Să stârnesc interesul elevilor pentru o meserie. Aș putea să îi iau cu mine, să învețe. Aș putea chiar să fac o școala de bijutieri, tot cu finanțare europeană, de ce nu? E foarte ușor să pleci în afară, dar dacă înveți o meserie ai posibilitatea să rămâi în țara ta. Nu toți trebuie să facă facultate. Iar ca mine mai sunt oameni în oraș care ar putea să predea o meserie, să păstrăm tinerii in oraș, să nu mai plece. Daca vine cineva la mine să lucreze, în 6 luni știe meserie. Am scule pentru încă 4 ateliere dintr-astea. Unele persoane colecționează rochii sau pantofi, eu colecționez scule”.
„Trebuie să fii cinstit cu aurul”
Întrebat dacă producția de bijuterii este o afacere profitabilă, Mircea Căldăraru spune că cine lucrează cu aur nu are cum să moară sărac. În același timp, există o lege a compensației, trebuie să fii foarte cinstit atunci când lucrezi cu aurul. Să nu înșeli, să nu furi, să nu îți bați joc de meserie. „Dacă veniți să lucrați la mine o zi, iar la final de zi vă spălați pe mâni, eu nu arunc apa aia. Pentru că din apa aia iese aur. Eu doar din gunoaiele din atelier scot anual o sută, două sute de grame de aur, la ce volum lucrez. Dar trebuie să fii foarte cinstit cu el pentru că aurul este blestemat. Tot ce s-a întâmplat rău pe pământul ăsta a fost din cauza aurului. Cine are aur are putere, deși se spune acum că cine are informație are putere. Dar și informația asta te duce tot spre aur. Bogăția unei țări este despre cât aur are. Aurul este oricum blestemat, iar dacă nu ești cinstit cu el, vrei să înșeli pe cineva sau să furi, nu ajungi bine. Asta e o lege a bijutierilor. Cine lucrează cu aurul nu are voie să fure sau să înșele”.
Vrea o hală ca afară
Mircea spune că visul lui este să construiască o hală așa cum a văzut în străinătate, o hală compartimentată, cu temperatură și condiții pentru fiecare echipament în parte. „Sunt utilaje care nu au voie să stea în praf sau au nevoie de o anumită temperatură ca să funcționeze. Imprimanta 3D nu merge, de exemplu, sub 22 de grade. Toate trebuie să stea în mediu controlat. Trebuie o instalație de purificare a aerului să nu fie praf. Vreau să fac o hală pentru producția de bijuterii, cu fonduri europene, cum nu are România. Și nu o spun din grandomanie. Vreau să concurez cu Tiffany, cu Cartier, cu marile branduri. Pentru că ce fac ei, pot să fac și eu, iar echipamentele luate prin fonduri m-au adus mai aproape de visul meu”.
Reporter REGIO este o nouă inițiativă ADR Nord-Est, care are în prim-plan promovarea proiectelor de succes ale beneficiarilor noștri, proiecte care au reușit să iasă în evidență aducând plus valoare și impact în comunitate. Într-o perioadă în care predomină știrile negative, vă propunem spre lectură povești frumoase, dar adevărate, menite să întărească credința că „se poate”! Fii parte din poveste!
Ești beneficiar Regio? Lasă-ne să-ți spunem povestea.
Contactează-ne pentru detalii la info@adrnordest.ro
A terminat fiecare an de profesională cu media peste 9,50 și este acel gen de elev care iese în evidență, pune întrebări și caută răspunsuri, mereu preocupat de a ști mai multe. A avut tot sprijinul, încă din clasa a IX-a a domnului maistru Constantin Pintrijel, care l-a luat sub aripa lui și l-a sfătuit să dea mai departe la liceu, tot în cadrul colegiului. A obținut o diplomă de mecanic auto, un calificativ „Excelent” la examenul final de școală profesională și a mers mai departe spre visul lui, intrând la liceu, la profilul tehnician transporturi. A trebuit să repete clasa a XI-a, pentru aprofundarea teoriei, iar acum, în clasa a XII-a se pregătește cu seriozitate de bacalaureat. „Din 30 de elevi de la profesională, vreo 5 am ales să facem și liceul. Restul s-au oprit, au obținut diploma și atât. Atât au avut nevoie. Consider că oriunde mergi să te angajezi, dacă ai o școală profesională înseamnă că ai anumite cunoștințe, nu pleci de la zero. Practica făcută la agenții economici în domeniu te ajută să capeți experiența atât de cerută de angajatori, dar și dotările unui colegiu cu profil tehnic ajută enorm. Profesionala te ajută să cunoști o meserie. Poate știi să desfaci un șurub, dar mai departe te blochezi pentru că nu știi ce să faci. Anii de școală profesională îți oferă baza necesară pentru a începe ceva și îți dau încrederea că poți”.
