29 septembrie 2022

5
NOUTĂȚI Reporter Regio SLIDER

Mobilă de lux, făurită cu pasiune și sprijin REGIO

Reporter REGIO: episodul 7

Mobilă de lux, făurită cu pasiune și sprijin REGIO

Povești de succes, posibile cu sprijinul Regio Nord-Est 2014-2020                                                                                                                                                                                                

 

O mie de euro. Aceasta a fost investiția cu care a plecat la drum societatea Yulmob SRL, în 2006, în Bacău. Cu o cifră de afaceri de 1,3 milioane lei în 2021 și un proiect proaspăt implementat din fonduri europene de aproape un milion de lei, a urcat treaptă cu treaptă pe scara succesului în domeniul fabricării de mobilă, timp de 18 ani. Două echipamente de ultimă generație, utilizate în producția de mobilă, achiziționate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, au fost inspirație pentru o întreagă fabrică, iar Iulian Mina este cel care a gândit și proiectat, pas cu pas, toată clădirea în așteptarea celor două utilaje. Pe 30 august 2022 a avut loc inaugurarea fabricii și marcarea cu succes a finalizării proiectului.

Cum a deprins tainele meseriei de tâmplar

Avea aproape 19 ani când a hotărât să își ia viața în propriile mâni și să plece din țară. Străinătatea, în anii `99-2000, părea greu de atins dar, în același timp, mai ofertantă pentru tinerii ce abia terminau școala. Era perioada în care se pleca clandestin din țară. Cu o diplomă de șofer mecanic auto, Iulian a plecat în Italia, la fratele care era deja stabilit acolo. Alături de el, a lucrat aproape doi ani pentru un mare producător de mobilă, unde a învățat foarte multe, „și-a făcut mâna” și a descoperit că îi place să facă mobilă, mai ales bucătării. După Italia a urmat Anglia unde a lucrat pe șantier, apoi într-un restaurant italian, iar în timpul liber amenaja casa patronului, având experiența de tâmplar din Italia. „După ce m-am întors din Anglia, pentru că pe-atunci nu puteai să vii și să pleci cum vrei din străinătate, am fost nevoit să stau acasă. M-a contactat un prieten să-i fac un dulap, un dressing, știind că aveam ceva experiență. Am cumpărat materiale, l-am făcut și mi-am dat seama că din dulapul ăla am făcut un profit de 1400 de lei, în trei zile, în condițiile în care aveam un salariu de 500 de lei”, își aduce aminte Iulian. Iar acela a fost momentul de revelație. Era o afacere care avea să aducă profit și, mai ales, să îi și placă.

Din recomandare în recomandare, s-a „născut” Yulmob

Prin recomandări, a ajuns să facă mobilă pentru din ce în ce mai multe persoane, iar în 2006 a decis că e momentul să își deschidă o firmă. Avea o mie de euro economii pe care i-a investit într-o autofiletantă și o mașină de tăiat la 45 de grade. Apoi a închiriat un garaj și un magazin pentru a expune mobila pe care o făcea. Dar pentru că era chiria mare și pentru că voia să facă economie, a subînchiriat unui magazin alimentar. S-a dovedit a fi o strategie de marketing foarte bună. Cine venea să-și cumpere o pâine, vedea și mobila expusă. „Aveam expuse două bucătării și un dulap, pe un perete, iar un alt perete era pentru o tejghea unde se vindeau alimente. Iar eu făceam mobila în spate. Eu făceam, eu vindeam, eu căram. Am stat în magazinul ăla 8 ani, dar tot cu gândul să plec afară, chiar dacă ajunsesem să câștig mai mult decât aș fi câștigat în străinătate”, spune Iulian.

Mutarea în prima hală

Comenzile au început să fie din ce în ce mai multe, iar Iulian a avut nevoie să cumpere mai multe utilaje și să angajeze oameni. Întâmplător, lucrând în domenii apropiate, l-a cunoscut pe administratorul unei mari firme de termopane din Bacău. I-a mobilat acestuia toată casa și i s-a oferit o încăpere în fabrica lui de termopane, pentru o chirie simbolică, pentru a avea mai mult loc de desfășurare. Această chirie simbolică l-a ajutat foarte mult pe Iulian la creșterea afacerii. În urma unor întâmplări nefericite, hala a fost cumpărată de un nou proprietar, care avea două firme de croitorie. Acesta i-a permis să rămână în continuare acolo, iar pentru că nu găsea oameni care să lucreze în croitorie, i-a spus lui Iulian că poate să și cumpere hala, dacă vrea, când va putea.

Prima tentație a fondurilor europene

Întâmplarea face ca, undeva prin 2017, Iulian Mina să participe, alături de alte firme, la o sesiune de informare despre fonduri europene  organizată în Bacău. L-a încântat atât de mult ideea, încât tot ce a făcut din acel moment a fost să pregătească terenul pentru clipa în care viitorul proiect va fi implementat. Nu a avut nicio secundă îndoiala că nu ar câștiga proiectul și a știut din momentul în care s-a depus cererea de finanțare că va lua echipamentele pe care și le dorea atât de mult.

A pregătit minuțios contractul de închiriere a halei, astfel încât să fie adecvat pentru îndeplinirea criteriilor de eligibilitate și a convenit cu proprietarul că poate investi în clădire în acest timp, urmând ca atunci când va veni momentul și va putea, o va cumpăra.    

Dacă m-aș fi dus la bancă să iau împrumut, la cum arăta hala asta atunci, nu primeam niciun ban. Am început într-o joacă. Le spuneam unor angajați ce să dărâme, ce să facă, unde e de modificat. Dar când mă uitam în portofel, nu aveam niciun ban. Tot ce câștigam, investeam. Dacă eu câștigam 10 mii de euro, investeam tot. Din 2017 am investit toți banii pe care i-am câștigat. Aveam în plan să termin de construit fabrica până se finalizează dosarul cu fondurile. Am construit toată fabrica asta de la A la Z, câteodată nici eu nu știu cum. Singurul credit pe care l-am făcut este cel necesar pentru avansul pentru a lua utilajele. Aștept să achit datoriile la bancă și apoi voi cumpăra spațiul”, spune Iulian.

A proiectat fabrica pentru viitoarele utilaje

Din momentul în care a fost convins nu numai că va aplica pentru fonduri, ci și că le va lua, a început să proiecteze toată fabrica în funcție de utilajele care aveau să vină. Spațiul, pereți, uși, cabluri, alte utilaje necesare evacuării prafului, rumegușului, tot. Utilajele pe care le voia erau voluminoase, le cunoștea prea bine, le studiase în amănunt. Învățase despre CNC-uri cât a lucrat la fabrica de mobilă Dedeman, iar cele pentru care a depus proiectul erau din Germania, top în domeniu, Biesse. Când i-au ajuns utilajele în fabrica nouă, cu tehnologie de ultimă generație, erau ca două bijuterii.

Iulian Mina a inaugurat fabrica nouă, cu noile utilaje, pe 30 august, printr-o mare petrecere alături de angajați. Are foarte multe planuri de viitor și vrea să tehnologizeze fabrica într-atât încât să nu mai fie nevoie de el ca să funcționeze. Deși acum face dormitoare, living-uri, dressing-uri și bucătării, cu cei 8 angajați pe care îi are, își dorește ca, în timp, să se axeze doar pe bucătării, așa cum fac marii producători care se specializează pe un singur produs. Tot el este de părere că ar trebui redeschise școlile profesionale. „Căutăm să angajăm oameni și nu găsim. Dăm anunț de angajare pentru tâmplari și vin ospătari. Dacă ar fi școlile profesionale, elevii ar avea o bază măcar, ar ști să țină mașina în mână. Aș chema copiii să vină să facă practică aici, în fabrică, să învețe meserie, poate le place. Trebuie investit în educație pentru că ei sunt viitorul”, este de părere antreprenorul.

Recent, a livrat mobilă pentru Google, la Paris și cu siguranță nu vrea să se oprească aici. Cât despre fonduri europene, proiectul depus a fost doar începutul, este convins că vor mai urma și altele până își îndeplinește tot ce are de făcut. „Aș depune și acum dosar pentru panouri solare, pentru stații de încărcare electrică, un stivuitor electric, o dubă electrică. Vreau să iau și un robot industrial pentru curățenie. Am o grămadă de idei. Faptul că folosesc cele mai performante utilaje în domeniu, calitatea pe care o ofer, seriozitatea și corectitudinea față de clienții mei mi-au adus succesul în România”.

Reporter REGIO este o nouă inițiativă ADR Nord-Est, care are în prim-plan promovarea proiectelor de succes ale beneficiarilor noștri, proiecte care au reușit să iasă în evidență aducând plus valoare și impact în comunitate. Într-o perioadă în care predomină știrile negative, vă propunem spre lectură povești frumoase, dar adevărate, menite să întărească credința că „se poate”! Fii parte din poveste!

Ești beneficiar Regio? Lasă-ne să-ți spunem povestea.

Contactează-ne pentru detalii la info@adrnordest.ro

gala_1
NOUTĂȚI SLIDER

Gala Turismului „Descoperă Nord-Est”: un eveniment regional, devenit tradiție

A fost o onoare să vă fim ghizi într-o destinație de suflet, o regiune cu un patrimoniu natural și cultural complex, demn de a fi apreciat, explorat și promovat, la Gala Turismului „Descoperă Nord-Est”, eveniment desfășurat în perioada 22 – 24 septembrie 2022, la Gura Humorului și de-a lungul unui circuit turistic prin județele Suceava și Neamț.

Galerie foto

La cea de-a VII-a ediție a acestui eveniment de marcă pentru industria turismului, am parcurs împreună un periplu vizual prin județele Regiunii Nord-Est, în timpul Galei, din data de 22 septembrie, urmat de un circuit turistic prin județele Suceava și Neamț. Am cunoscut și promovat, astfel, locuri memorabile, tradiții, gastronomie, veritabili ambasadori locali și antreprenori vizionari.

Acum șapte ani, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a pornit proiectul Descoperă Nord-Est, o inițiativă ambițioasă de a crea o platformă regională, un cadru de lucru și conexiune, dedicat unui sector cheie pentru economia și prestigiul Regiunii Nord-Est România – sectorul turismului. Această platformă regională s-a concretizat în Gala Turismului Descoperă Nord-Est, un eveniment regional, devenit tradiție.

Denumirea Descoperă Nord-Est exprimă o invitație simplă, din ce în ce mai greu de refuzat, pe măsură ce regiunea noastră crește, pe plan economic și cultural, devenind o destinație atractivă pentru turiști din România și de pe mapamond.

Proiectul Descoperă Nord-Est este o invitație adresată actorilor-cheie în managementul și promovarea turistică a regiunii de a colabora și a se potența reciproc pentru a crea un marketing regional, integrat și strategic al unei destinații turistice competitive la nivel mondial.

Pe parcursul edițiilor anterioare ale Galei Turismului, am clădit o comunitate regională, care crește de la an, la an, dedicată perfecționării permanente, prin contribuția unor lectori de marcă din domeniu, prin promovarea unor studii de caz și analiza a numeroase exemple de bună practică din România și din afară, prin organizarea unor ateliere și grupuri de lucru focusate pe teme pivot în turism.

Am urmărit, cu fiecare ediție, să punem în valoare ce avem noi mai bun ca regiune și să stimulăm cunoașterea și aprecierea pentru atuurile proprii. Toate acestea pornesc din convingerea că fiecare părticică a acestei regiuni, fiecare brand de zonă sau ținut este un ambasador, dar numai împreună putem deveni o destinație puternică.

Sperăm că experiența oferită de Gala Turismului „Descoperă Nord-Est” 2022 v-a convins de valoarea inestimabilă a acestei destinații și a reprezentat doar începutul călătoriei pe meleagurile Regiunii Nord-Est România.

Noi, cei care am pus la cale acest periplu turistic, organizatorul –  Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, împreună cu partenerul principal, Consiliul Județean Suceava și partenerii, Asociația Țara Dornelor, Asociația Ținutul Zimbrului, Asociația Valea Bistriței și Asociația Culturală Euro-Est Alternativ, vă mulțumim și vă așteptăm să reveniți!

4
NOUTĂȚI SLIDER

ADR Nord-Est, o organizație verde – Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al ADR Nord-Est

Statisticile Organizației Mondiale a Sănătății evidențiază faptul că, la nivel european,  jumătate dintre călătoriile parcurse cu mașina au un traseu mai scurt de 5 km. De cele mai multe ori acestea sunt efectuate în orașe și pot fi cu ușurință înlocuite cu mersul pe jos sau cu mersul cu bicicleta.

Pentru mulți dintre noi mersul cu mașina este o necesitate absolută, însă pentru majoritatea este doar un obicei ce poate fi schimbat.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și-a asumat la începutul anului 2022 Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, cu scopul de a crește gradul de conștientizare al angajaților asupra beneficiilor utilizării metodelor alternative (sustenabile) de transport urban, de a menține și perpetua comportamentul sănătos al angajaților care au adoptat deja astfel de metode și de a modifica obiceiurile de mobilitate alel acelor angajați care se deplasează în prezent cu mijloace motorizate (spre stimularea unei migrații modale).

Pentru realizarea celor propuse, s-au implementat o serie de măsuri și acțiuni, dintre care poate cea mai notabilă este aplicația Appimotion. Aceasta monitorizează metoda de deplasare pe ruta acasă-serviciu și înapoi, calculând amprenta de carbon aferentă deplasării (sub forma unor valori ale indicatorilor de CO2, NOx și PM 2.5) și oferă punctaje în funcție de modalitatea de deplasare (cu mașina, cu mijloc de transport în comun, cu bicicleta, pe jos, etc.).

Utilizarea aplicației de către colegii noștri s-a dovedit a fi o bună metodă de conștientizare și înțelegere a micilor schimbări pe care fiecare dintre noi le poate face și care pot crea un impact major în comunitate.

Astfel,

  • La nivel de organizatie, după prima jumatate a anului 2022, am reusit sa evităm emiterea a 442,5 kg de CO2  echivalent cu plantarea a 15 terenuri de tenis cu copaci!
  • În Q2 2022 procentul deplasărilor efectuate în moduri active (mers și bicicletă) a crescut la 79% din totalul deplasărilor efectuate în cele 3 luni ale trimestrului comparativ cu 67% în Q1 2022
  • Avem colegi în top 10 utilizatori ca distanță parcursă, care au mers pe jos între 190 km și 420 de km în primele 2 trimestre, cumulat! … iar în top 5 avem colegi care au parcurs cu bicicleta, până la 460 de km în prima jumatate a anului (cumulat)
  • În Q2 2022 procentul deplasărilor efectuate în moduri active (mers și bicicletă) a crescut la 79% din totalul deplasărilor efectuate în cele 3 luni ale trimestrului comparativ cu 67% în Q1 2022

Însă acțiunile noastre de sustenabilitate nu s-au oprit aici! În paralel s-a instaurat o nouă tradiție în cadrul Agenției, Vinerea Verde la ARD Nord-Est. 

Este vorba despre un eveniment intern recurent, prezent și adoptat de tot mai multe instituții, organizații și companii din întreaga lume, ca o alternativă responsabilă la celebrarea consumerismului prin Black Friday.

Până în momentul de față ne-am bucurat de 3 ediții ale inițiativei Vinerea Verde la ADR Nord-Est, fiecare cu o tematică diferită, însă cu un obiectiv comun: conștientizarea responsabilității pe care o avem față de mediul înconjurător.

Am dat startul acestei noi tradiții în cel mai responsabil și clasic mod: prin parcurgerea pe jos a unui traseu turistic reprezentativ pentru orașul Piatra Neamț. O sinteză a zilei respective poate fi vizionată aici.

    

Cel de-al doilea eveniment Vinerea Verde la ADR Nord-Est  a fost reprezentat de către o expoziție (cu vânzare) de biciclete, susținută de un antreprenor local la sediul central al Agenției. Aici puteți vedea cum s-a desfășurat evenimentul.

Desene pe asfalt a fost ce-a de-a treia întâlnire a angajaților în cadrul inițiativei Vinerea Verde la ADR Nord-Est, un eveniment dedicat în primul rând copiilor angajaților noștri și organizat în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității, sub tema “Conexiuni mai bune”.

     

Cu certitudine vom continua să acționăm responsabil față de mediul înconjurător, atât la nivel de organizație, cât și pe plan personal. 

Din punct de vedere strategic ne-am propus extinderea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă și promovarea bunelor practici și către alte instituții sau companii.

Vă invităm să ne urmăriți în continuare demersurile și vă stăm cu drag la dispoziție pentru orice discuție pe subiectul mobilității urbane.