10 august 2022

replace
NOUTĂȚI

Implicarea stakeholderilor în proiectele de cooperare interregională – școala de vară pentru economie circulară (II)

Continuăm seria testimonialelor cu stakeholderii care au participat în mod activ la școala de vară, care a tratat abordarea economiei circulare, înțelegerea potențialului local și întocmirea unei strategii de exploatare a capacităților.

Astăzi vă aducem în atenție experiența Cristinei Bodron, Expert Birou Regional de Informare, care se va ocupa de creșterea capacității de implementare a apelului dedicat economiei circulare în IMM-uri și care a identificat necesitatea consolidării informațiilor despre economia circulară, determinând-o să participe la acest schimb de experiență.

A fost o experiență de învățare intensă, multe informații noi pentru mine. În mod deosebit mi-a plăcut varietatea subiectelor abordate și disponibilitatea lectorilor de a răspunde oricărei întrebări și de a găsi soluții pentru orice speță prezentată.”

Pentru Cristina, partea cea mai atractivă pentru activitatea sa a fost reprezentată de platformele și instrumentele digitale care permit evaluarea, compararea și crearea de noi modele de afaceri. Una dintre acestea este platforma digitală pentru economie circulară dezvoltată în cadrul proiectului DigiPrime, finanțat de programul Orizont 2020, care permite crearea de modele de afaceri circulare bazate pe recuperarea și reutilizarea funcțiilor și materialelor îmbunătățite

De asemenea, a fost prezentat instrumentul CIRCULAR BENCHMARK TOOL (CBT) dezvoltat împreună cu și pentru regiuni, care realizează o evaluare eficientă pentru înțelegerea, vizualizarea și compararea stării de dezvoltare a tranziției economiei circulare pentru regiuni și orașe, un instrument care ajută în monitorizarea progresului economiei circulare la nivel regional.

“Este un instrument foarte intuitiv, care are ca metodologie abordarea treptată bazată pe <<învățare, validare și aplicare>>. Conținutul CBT este structurat în baza a șase indicatori generali, respectiv: achiziție publică circulară (circular procurement), acces la finanțare (access to funding), circularitate socială (circular society), activarea lanțurilor de valoare (value chain activation), bună guvernanță (good governance) și asigurarea unui cadru pentru politici integrată (integrated policy framework). Pentru fiecare indicator există un set de întrebări, cu variante de răspuns – da/ nu/ parțial/ intenție viitoare. După finalizarea evaluării, CBT generează rezultatele acesteia, inclusiv benchmark-ul/ evaluarea comparativă cu alte regiuni. În funcție de răspunsurile înregistrate, fiecare indicator va fi încadrat la un anumit grad de maturitate, dintre cele cinci posibile: mapare (mapping), planificare (planning), acționare (doing), verificare și realizare (checking&acting) și conducere prin exemplu (leading by example). Instrumentul este disponibil pentru toți cei interesați, aici: http://www.circularbenchmarktool.eu/.

Descoperirea acestui instrument și parcurgerea tuturor etapelor până la generarea rezultatelor finale a fost una dintre cele mai interesante activități din cadrul cursului deoarece am învățat practic despre elementele care ajută în măsurarea gradului de circularitate al unei regiuni.

În plus, având în vedere că regiunea noastră este una dintre cele șase care au completat cu succes toți pașii în varianta pilot a instrumentului, datele utilizate de noi în cadrul școlii de vară, au fost cele colectate de colegii noștri de la Biroul Cooperare Externa – date reale din Regiunea Nord-Est, rezultatul astfel obținut reflectând imaginea pragmatică a situației economiei circulare din Regiunea Nord-Est.”

Pe parcursul implementării proiectului Replace, ADR Nord-Est a participat la realizarea și testarea instrumentului CBT, obținând rezultatele prezentate în figura de mai jos. Aceste rezultate au fundamentat acțiunile din planul regional pentru sprijinirea economiei circulare, aprobat recent la începutul lunii iulie.

Reprezentarea grafică a rezultatelor indicelui de circularitate al regiunii Nord-Est, România

Este clar că suntem la început de drum, dar cu pași mici și învățând din exemplele de bună practică ale altora, putem contribui la efortul de conștientizare, în rândul societății, a importanței economiei circulare, astfel încât acest concept să fie înțeles și îmbrățișat de cetățeni, comunități, orașe și regiuni și astfel să contribuim la eforturile globale privind stimularea economiei circulare.

Vom continua să promovăm reacțiile stakeholderilor care au curiozitatea de a afla cum funcționează lucrurile în alte State Membre, pentru a stimula interesul și pentru alți actori care vor dori să ne fie aproape în următorul program Interreg Europe 2021-2027, în proiecte noi, benefice pentru regiune noastră.