18 august 2021

rostartup cover photo
NOUTĂȚI

ROStartup un proiect creat de comunitate, pentru comunitate!

ROStartup este o inițiativă de acțiune comună – publică și privată, prin care ne propunem să facilităm crearea primei Strategii Naționale a Ecosistemului de Startup din România. Pe de o parte, este un proiect care a fost gândit și construit în acord cu Recomandările Specifice de Țară 2019-2020, iar pe de altă parte, este un proiect al ecosistemului antreprenorial românesc, în concordanță cu nevoia reală a comunității de startup de a avea o voce și o viziune comună.

ROStartup este inițiat de ADR Nord-Est prin Rubik Hub ca actor-facilitator în cadrul comunității, susținut prin Programul de Sprijinire a Reformelor Structurale, administrat de DG REFORM în cadrul Comisiei Europene și implementat în colaborare cu Banca Mondială.

Proiectul a demarat în iunie 2020 și, deși a fost un an provocator, a însemnat o oportunitate de a reuni la aceeași masă a discuțiilor, actorii cheie ai ecosistemului din mediul public național, academic (universitar și de cercetare/inovare), antreprenorial și alți actori relevanți, cu scopul de a face ecosistemul antreprenorial românesc mai puternic și mai competitiv.

Suntem foarte dedicați acestei inițiative care are potențialul de a deveni un model de bune practici pentru întreaga Europă, ceea ce înseamnă promovarea ecosistemului nostru și a actorilor implicați și la nivel european.

Proiectul are o abordare sistemică, de jos in sus și se bazează pe o metodologie în 3 pași: 1/maparea nevoilor și analiza situației actuale, 2/dezvoltarea strategiei ecosistemului startup, a mecanismului de implementare și monitorizarea și 3/dezvoltarea unui program pilot bazat pe soluțiile pe termen scurt generate de strategie.

În ianuarie 2021, în cadrul grupurilor de lucru consultative (parte din etapa inițială), ce au avut în componență un mix de peste 100 de actori relevanți pentru comunitatea antreprenorială națională, au fost identificate oportunitățile și nevoile ecosistemului și au fost definite direcțiile strategice care stau la baza viitoarei Strategii de Dezvoltare a Ecosistemului de Startup din România, prin intermediul căreia ne propunem o reformare la nivel macro a ecosistemului de startup românesc, atât în ceea ce privește cadrul legislativ cât și zonele de investiții publice și private, precum și creșterea capacității administrative.

Ca parte din aceeași etapă inițială, în luna aprilie 2021 a avut loc consultarea publică atât pentru rezultatele obținute în grupurile de lucru strategice, cât și pentru contribuție la validarea proiectului pilot. Aceasta s-a realizat printr-un instrument dedicat, accesibil de pe website-ul ROStartup/Public Consultations.

Actualmente (august 2021) ne aflăm în etapa a doua a proiectului, cea de dezvoltare efectivă a Strategiei Ecosistemului Startup din România, ce va fi însoțită de direcții de implementare precum și de un mecanism de monitorizare a impactului în ecosistem. Documentul, numit în această etapă: White Paper, va fi subiectul unei consultări publice naționale, ce se va desfășura în luna septembrie 2021 și în urma căreia, după ce vom fi implementat feedback-ul ecosistemului votant, White Paper va deveni fundamentul principal al Strategiei Ecosistemului de Startup din România!

Tabloul general cu pașii următori, îl puteți găsi în Roadmap , iar vocea comunității poate fi auzită pe Facebook și LinkedIn.

Un lucru este sigur! România are ingredientele necesare pentru a deveni locul potrivit startup-urilor pentru a avea succes, și anume: talent, acces la capital și atitudinea potrivită a unor oameni care nu renunță niciodată! … și precum ne spune și dl Vasile Asandei – Director General ADR Nord-Est:

‘’Depinde doar de noi, comunitatea nou creată ce gravitează în jurul acestei inițiative, să continuăm acest momentum … și mai mult decât atât, dincolo de scopul proiectului, să realizăm împreună ceva cu care și de care vom fi cu toții mândri!’’

foto-bun-conf-Piatra-Neamt-26-aug
NOUTĂȚI

Conferința: „Digitalizare și Eficiență Energetică”, 26 august 2021, Piatra Neamț

Joi, 26 august 2021, orele 10:00-13:00, va avea loc atât on-line cât și fizic la Rubik Hub Piatra Neamț, conferința: ‚Digitalizare și Eficiență Energetică’ dedicată Regiunii Nord-Est, un eveniment organizat de Energynomics în parteneriat cu ADR Nord-Est.

Evenimentul face parte din seria dedicată digitalizării și eficienței energetice și își propune creșterea nivelului de conștientizare și de înţelegere asupra a ceea ce este și a modului în care se poate îmbunătăţi eficiența energetică. Așadar, fie că sunteți companie privată, autoritate publică locală sau consumator final, nu ratați acest eveniment de informare cu privire la beneficiile reale şi tangibile ale reducerii consumului de energie.

Vor fi invitați experți din sectorul energetic, factori de decizie din autoritățile publice din România și companii – de la start-up-uri și IMM-uri, la cele mai mari întreprinderi, interesate de subiecte precum: legislația și reglementările privind eficiența energetică, finanțarea pentru proiecte de eficiență energetică și sprijin pentru autoritățile publice și IMM-uri.

Iată câteva dintre tematicile abordate de cei 6 speakeri din cadrul conferinței, printre care și dl Vasile Asandei – Director General ADR Nord-Est:

  • Servicii energetice: Prevederile legale şi soluţii pentru stimularea pieței serviciilor energetice, echilibrare şi flexibilitate energetică
  • Informarea consumatorilor – aspect vital în promovarea eficienței energetice
  • Mobilitate electrică – infrastructură, modele de business, smart city
  • Centrale termice și încălzire: evaluarea potențialului de creştere a eficienţei în cogenerare și încălzire centralizată
  • Obligații, audituri și monitorizare: opțiuni de implementare și probleme privind monitorizarea
  • Planuri de acțiune naționale pentru eficiență energetică – mobilitatea electrică, iniţiative locale

Programul complet al conferinței poate fi regăsit aici, iar mai multe detalii despre eveniment, aici.

Înscrieri pentru participare fizică se pot face printr-un simplu mesaj cu nume, prenume la adresa: events@wing-media.com

Pentru conectare on-line link-ul de înregistrare în platforma MyConnector este acesta.

Vă așteptăm alături de noi, on-line sau off-line, joi 26 august 2021 începând cu ora 10:00.